În următoarele două săptămâni sunt așteptate cifrele actualizate ale șomajului în județul Suceava.
La sfârșitul lunii martie, când în România era deja în vigoare Decretul privind instituirea stării de urgență (16 martie), rata șomajului în județul Suceava a fost de 4,49%.
La acea dată, în Fălticeni și localitățile arondate erau în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă un număr de 2284 de șomeri, ne-a informat purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, inspector Capverde Anca.
Doar 472 dintre șomeri beneficiau de indemnizația prevăzută de lege.
Mai trebuie spus că 1017 dintre persoanele aflate în șomaj erau femei.
Situația din luna aprilie se anunță dramatică la nivelul județului Suceava.
Până miercuri, 29 aprilie, în contextul restrângerii activităților economice generate de pandemia de coronavirus, au fost suspendate peste 22.000 de contracte de muncă, pentru care se solicită indemnizații de șomaj tehnic.