Botezul Domnului este cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, de către Sfântul Ioan Botezătorul, poartă și denumirea de „Epifania” sau „Teofania”, termeni care provin din limba greacă și înseamnă „arătare”, „descoperire”.
Atunci cand Ioan a acceptat să-l boteze pe Mantuitorul Hristos, acesta s-a descoperit lumii ca fiu al lui Dumnezeu: cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt s-a coborât în chip de porumbel peste el, iar Tatăl a marturisit:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit!” (Matei 3, 17). Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos „n-a ajuns cunoscut tuturor cand s-a născut, ci când s-a botezat”.