Momente de bucurie și înaltă trăire spirituală înaltă. Atunci când toamna târzie și iarna timpurie se contopesc, rădășenenii îi celebrează pe ocrotitorii satului și ai bisericii voievodale. Credincioșii și-au îndreptat pașii în zi de sărbătoare spre lăcașul monument istoric pentru a-i prăznui pe Sfinții Mercurie și Ecaterina.
Preoții parohi Constantin și Georgian Rotar, tată și fiu, i-au avut ca oaspeți pe Prea Sfințiul Damaschin, protoiereul Adrian Dulgheriu și alți numeroși preoți din parohiile Protopopiatului Fălticeni.
Pregătirile pentru aceste eveniment au început de luni, biserica fiind împodobită cu numeroase ornamente florale la icoane, catapeteasmă și la ușile împărătești.
În preambulul sărbătorii, joi seara, a fost oficiată Privegherea.
Flori, binecuvântare și rugăciuni
Primit cu căldură atât de preoți, cât și de enoriași, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a oficiat în sobor Sfânta Liturghie după tipicul liturgic, slujba fiind înfrumusețată de un cor psaltic.
Biserica voievodală, care va împlini peste doi ani, jumătate de mileniu, s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să asiste la evenimentul religios.
Ca în vremurile de odinioară, unii copii și bătrâni au venit îmbrăcați în costume naționale.
La invitația preoților parohi, la slujba de hram a participat și primarul Neculai Perju.
În cadrul slujbei arhierești au fost oficiate și două hirotonii, pentru slujitori ai Eparhiei Sucevei ce au fost ridicați la treapta de preot și, respectiv, diacon.
Un alt moment deosebit l-a constituit acordarea unor distincții de vrednicie preotului paroh Constantin Rotar, primarului Neculai Perju și fostului primar Paul Buhlea, titluri conferite de Înalt Prea Sfințitul Calinic cu ocazia sărbătorii.
În același spirit al prețuirii, preoții parohi i-au dăruit Prea Sfințitului Damaschin o icoană cu ocrotitorii bisericii voievodale Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina.
Mesaj pentru suflet
Cuvântul de învățătură al Prea Sfințitului Damaschin i-a purtat pe cei prezenți în perioada Sinților Mucenici Mercurie și Ecaterina, dar și în timpul apostoliei Sfântului Pavel.
Ierarhul a vorbit în special despre faptele Sfintei Mucenițe Ecaterina care prin cuvânt, înțelepciune și credință i-a luminat pe cei aflați în întunericul necredinței. Episcopul vicar a subliniat existența „cuvântului cu putere multă” pe care l-au avut atât apostolii, cât și mucenicii, dar și ceilalți sfinți care au biruit prin adevăr și mărturisire dreaptă.
În omilia sa, Prea Sfințitul Damaschin i-a îndemnat pe fiecare să fie un exemplu pentru cei din jur, nu doar unul mărturisit, ci și unul înfăptuit.
Cu exemple din viața de zi cu zi, dar și cu citate dintr-o epistolă din vremea Sfântului Apostol Pavel, ierarhul a subliniat frumusețea gândului, faptei și exemplului bun, iar sfinții sărbătoriți astăzi, ocrotitorii parohiei din Rădășeni au fost un astfel de exemplu luminos pentru cei de atunci, dar și pentru cei de azi.
Preoții parohi Constantin și Georgian Rotaru au ținut să-i mulțumească Prea Sfințitului Damaschin, dar și preoților pentru săvârșirea slujbei în sobor, iar pelerinilor pentru prezență.
Slujba s-a încheiat cu împărtășirea creștinilor și agapa de hram.