Zeci de metri cubi de cherestea au ajuns noaptea trecută în custodia Ocolului Silvic FălticeniRural

Zeci de metri cubi de cherestea au ajuns noaptea trecută în custodia Ocolului Silvic Fălticeni

       Accesări: 7402

În seara zilei de miercuri, 12 februarie, la ora 19.31, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe DN 2, în comuna Vadu Moldovei, un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat din comuna Boroaia.

Conducătorul auto le-a prezentat polițiștilor avize de însoţire pentru cantitatea de 51,41 m.c. de material lemnos.

Pentru că existau suspiciuni privind legalitatea transportului de material lemnos, polițiștii au solicitat sprijinul specialiştilor silvici.

În urma inventarierii, organele de control au stabilit faptul că au fost încălcate prevederile legislației silvice.

Operatorul economic care a emis documentele de transport a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 6.000 lei.

Cantitatea de 51,41 m.c. cherestea de esență rășinoase, în valoare de 36.978 lei, a fost confiscată şi predată în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.

De la începutul acestui an au existat mai multe situații în care cantități mari de material lemnos au fost confiscate și predate în custodie Ocolului din Fălticeni.

Foto – arhivă / imagine cu caracter ilustrativ

ȘTIRI