Vreme extremă la Fălticeni! Prăpăd în urma unei vijelii. Acoperișuri smulse, mașini avariate, copaci puși la pământ, șuvoaie pe străzi și curți inundateLocal

Vreme extremă la Fălticeni! Prăpăd în urma unei vijelii. Acoperișuri smulse, mașini avariate, copaci puși la pământ, șuvoaie pe străzi și curți inundate

       Accesări: 5912

Caniculă, vijelie și ploi abundente cu gheață. Acesta este registrul fenomenelor meteo extreme înregistrate miercuri, 28 iulie, o zi toridă la Fălticeni, cu o temperatură de 38 de grade Celsius. Norii s-au adunat pe cer la orele după-amiezii, iar în jurul orei 17 ploaia și-a făcut apariția.

La scurt timp au început să cadă precipitații sub formă de gheață, urmată de ploaie abundentă și o vijelie care a creat numeroase probleme.

Bilanțul pagubelor este încă în curs de actualizare.

Vremea extremă a creat numeroase pagube în Fălticeni. Peste 30 de copaci au fost smulși sau rupți, două acoperișuri smulse de pe blocuri, câteva curți inundate și șapte autoturisme avariate.

Acoperișurile de la două blocuri din zona centrală au fost smulse și aruncate în stradă. Resturile de material lemnos și tabla smulsă au căzut peste mașinile parcate în zona din apropierea Ceasului Global.

Bucăți de tablă au fost aruncate până pe esplanada centrală, în zona fântânilor arteziene.

Și la blocurile aflate pe Bulevardul Revoluției, vizavi de Biserica Sfântul Ilie, s-a întâmplat la fel.

Un acoperiș a fost luat pe sus de vijelie și aruncat pe trei autoturisme parcate.

Ploaia abundentă a dus la formarea de șuvoaie pe carosabil și trotuare, în unele zone precum Ana Ipătescu, Maior Ioan, 13 Decembrie și 2 Grăniceri.

În urma fenomenelor meteo extreme s-au creat ambuteiaje pe mai multe străzi, după ce un copac din Parcul Prefecturii a fost smuls din rădăcini și pus la pământ. Arborele a căzut pe Strada Mihai Eminescu blocând complet circulația, pe ambele sensuri, pentru aproximativ 40-50 de minute.

Alte două intervenții ale pompierilor s-au desfășurat pe strada Republicii, la blocul din zona ANAF, și pe strada Filaturii unde, cu ajutorul autoscării mecanice, au fost îndepărtate elemente de construcție instabile, în pericol de desprindere, de pe acoperișul unui bloc.

Primarul Cătălin Coman i-a convocat de urgență de membrii CLSU Fălticeni pentru a dispune măsurile necesare. Echipe de la pompieri, poliția municipală, jandarmi și poliția locală și lucrătorii Primăriei Fălticeni au intervenit pentru gestionarea situației.

În urma vijeliei de miercuri nu s-au înregistrat victime.

Pagubele urmează să fie evaluate de către autoritățile locale.

ȘTIRI