Implicarea deschide noi orizonturi. Un grup de tineri de la Colegiul „Mihai Băcescu” din Fălticeni au decis să facă pasul spre voluntariat și să-și ajute semenii. Irina, Denisa, Vlad, Claudiu și Alexandru au donat pentru prima dată sânge, alăturându-se liceenilor din aceeași unitate de învățământ care au trecut printr-una sau mai multe astfel de experiențe.
A fost un gest pornit din proprie inițiativă, fapt care l-a impresionat pe profesorul Bogdan Dumitru, cel care le-a le insuflă elevilor filozofia de înfăptuitorului de bine.
Campania umanitară s-a desfășurat marți, 21 septembrie, iar înaintea acțiunii de donare, lista avea mult mai mulți doritori, unii dintre aceștia fiind proaspăt intrați în rândul persoanelor majore.
Acțiunile colegilor din anii trecuți i-au impulsionat și pe ei să facă la fel: un strop de bine pentru semenii lor. Știau doar din auzite despre faptele , însă, pentru că nu aveau vârsta necesară, au fost nevoiți să aștepte împlinirea celor de 18 ani pentru a deveni donatori.
„Școala abia a început și deja și-au exprimat dorința de a participa, voluntar, la o donare de sânge un număr important de elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, care au devenit de curând majori.”, ne-a declarat profesorul Dumitriu. „Îmbucurător este faptul că mulți dintre ei auziseră de acțiunile colegilor din anii trecuți. Abia au așteptat să împlinească vârsta de 18 ani, pentru a împărtăși această experiență.”
Profesorul de informatică este la rândul lui un voluntar, având la activ multe campanii de acest gen. Pentru că puterea exemplului este o altă formă de educație și un mecanism perfect pentru a deveni modele pentru cei din jur, Bogdan Dumitriu a fost mereu cap de listă printre donatori, reușind în acest fel să-i atragă pe tineri.
La ultima campanie de donare de sânge, entuziasmul a fost mare, la început, însă cum se întâmplă, adesea, la început de toamnă, o viroză sezonieră, i-a ținut departe pe șase dintre doritori, aceștia trebuind să-și amâne participarea pentru o campanie voluntară viitoare.
Alți trei, au decis sa abandoneze aceasta idee, după discuții cu părinții, părere pe care profesorul Dumitriu spune că trebuie respectată.
Grupul final al voluntarilor a fost restrâns la câțiva liceeni: Irina Prisacariu, Denisa Vornicu, Vlad Tenciu, Claudiu Chiriac și Alexandru Simion, din clasele a XII A, C și E. Prima lor experiență ca donatori de sânge va rămâne adânc întipărită în minte și în suflet.
Acțiuni de acest gen vor continua la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, o școală pentru viață, unde tinerii învață lecțiile despre voluntariat.