Voluntari în slujba binelui. Doi gospodari din comuna Baia își lasă familiile pentru a-i sprijini mereu pe pompieriSpecial

Voluntari în slujba binelui. Doi gospodari din comuna Baia își lasă familiile pentru a-i sprijini mereu pe pompieri

       Accesări: 5789

Fac bine. Fac bine semenilor lor, acordând timp și ajutor neprețuit. Gheorghe și Aurel sunt voluntari în echipa SVSU Baia, cei care acționează ca pompieri civili în sprijinul pompierilor militari ai Detașamentului Fălticeni.

Au fost prezenți și azi dimineață la incendiul izbucnit în satul Sasca Mică și merg oriunde sunt solicitați. Stau ore în șir, în frig, arșiță, alături de salvatori.

Nu sunt remunerați pentru ceea ce fac, însă pentru ei omenia nu are preț.

Aurel Filip și Gheorghe Marian sunt doi gospodari din comuna Baia care își lasă familiile în toiul zilei sau la miezul nopții, se urcă în autospeciala cu 20 de tone de apă și pleacă acolo unde este urgența.

Au făcut-o de zeci de ori, inclusiv în zile de sărbători sau duminici, când oricine merită să aibă parte de odihnă.

În ajunul Nașterii Domnului, anul acesta, în jurul orei 21, când casele lor erau pline cu musafiri și colindători, Aurel și Gheorghe au primit apelul de „Incendiu“. Au lăsat tot și au fost prezenți șase ore alături de echipajele pompierilor de la Fălticeni și a celorlalte echipaje SVSU chemate să ajute la stingerea unui incendiu devastator ce s-a declanșat într-o gospodărie din comuna Slatina.

Cu trei zile înainte de Crăciun au participat la un alt incendiu în comuna Mălini.

Mă bucur că avem astfel de oameni în comunitatea noastră. Aurel Filip și Gheorghe Marian sunt doi colegi și oameni inimoși. Au fost prezenți la toate incendiile din comună și din zonă, la Slatina, Mălini, Fântâna Mare, Vadu Moldovei, Cornu Luncii și în alte locuri.”, spune primarul Maria Tomescu. „Fac parte din echipajul SVSU Baia, care are și alți voluntari cu suflet mare. Sunt oameni deosebiți care pun mai presus de orice binele pentru semeni. Eu le mulțumesc și-mi doresc să-i am aproape cât mai mult timp!”

Cei doi voluntari din comuna Baia sunt oameni de ispravă. Oameni simpli pe care te poți baza la nevoie, atunci când situația arde la propriu. De când sunt împreună în echipajul SVSU Baia, și sunt ceva ani, Gheorghe și Aurel nu au spus niciodată „Nu pot” sau „Nu am timp” urgențelor, uneori apărute chiar când lumea le-a fost mai dragă.

Au fost chemați la numeroase astfel de evenimente nedorite, unde ajung cu inima strânsă, dar cu mulțumirea că pot fi de folos bravilor pompieri militari.

Gheorghe și Aurel au intervenit și în marele incendiu izbucnit, în urmă cu aproximativ patru ani, la Mănăstirea Sfântul Mina.

Edilul comunei Baia spune că împreună cu cei doi consăteni s-a realizat și acțiunea pentru marcarea tuturor hidranților din comună, apoi au identificat și optimizat traseele, de urmat, în caz de intervenție la incendiu, pentru a fi cât mai prompți și operativi. Au fost făcute și simulări pentru a observa în cât timp pot ajunge și în locurile mai puțin accesibile.

Maria Tomescu se gândește ca anul acesta să-i răsplătească financiar pe acești voluntari ai binelui, pompieri civili care sunt un sprijin important pentru pompierii militari aflați în linia întâi.

ȘTIRI