Finalul de an aduce în atenție tradițiile de secole ale românilor. Primăria Municipiului Fălticeni organizează, în această perioadă, unul dintre cele mai ample evenimente dedicate obiceiurilor de iarnă. Manifestarea, ce se desfășoară de peste trei decenii, are loc vineri, 27 decembrie, în ziua Sfântului Arhidiacon Ștefan.
Numeroși invitați din mediul rural vor fi prezenți anul acesta pe scena amenajată în centrul orașului.
Festivalul reunește formații renumite pentru tradițiile autentice pe care le promovează, dar și pentru costumațiile sau jocurile prezentate în cadrul acestui spectacol care se va derula timp de câteva ore.
Cetele de urători, urșii, caprele, cerbul, căiuții, arnăuții, haiducii, generalii și mădămile vor urca pe scena evenimentului din Fălticeni.
Nu vor lipsi nici colindătorii. Grupurile folclorice și artistice vor completa programul ediției 2024.
Printre invitați se numără Ceata din Boroaia, Urșii din Vadu Moldovei, Străjerii din Dolhești. Vor fi prezentate obiceiuri de iarnă din localitățile Slatina, Preutești, Vulturești, Dolhasca, Mălini, Forăști și Drăgușeni.
Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Sfântă-i brazda plugului”, se numără printre evenimentele de marcă organizate și susținute în fiecare an de autoritățile municipiului Fălticeni.
Evenimentul va începe la ora 15.
Fălticenenii sunt invitați la întâlnirea cu păstrătorii de datini în Piața „Nada Florilor”, obiceiuri ce sunt transmise din generație în generație și care oglindesc frumusețea și autenticitatea tradițiilor populare.
Jocurile cu măști și formațiile de datini vor alterna cu grupurile vocale și artistice care vor prezenta colinde și urături.
Organizatorii spun că s-au pregătit cum se cuvine pentru ediția 2024.
Oaspeții vor fi întâmpinați cu un gând bun, iar după reprezentație vor primi din partea gazdelor tradiționalul colac.
Prezentatorii evenimentului sunt Lenuța Rusu și Vasile Budușanu.
Spectacolul maraton al obiceiurilor de iarnă se va încheia spre seară.