Vești bune pentru părinți. Primarul Coman anunță creșterea numărului de locuri la noua creșă din FălticeniExclusiv

Vești bune pentru părinți. Primarul Coman anunță creșterea numărului de locuri la noua creșă din Fălticeni

       Accesări: 1140

Noul an școlar bate la ușă. Nu doar grădinițele și școlile își vor deschide porțile, ci și creșele din toată țara. Cea mai nouă și modernă unitate ante-preșcolară se află la Fălticeni, un proiect finalizat în timp record, prima construită la nivel local în ultimii 30 de ani.

Creșa era prevăzută inițial pentru 70-73 de copii, numărul solicitărilor primite din partea familiilor fiind cu mult peste ofertă.

Autoritățile au venit cu o soluție, astfel încât nicio cerere nu va rămâne neonorată în primul an de funcționare.

Primarul Cătălin Coman anunță creșterea numărului de locuri de la 70 la 113, astfel că toți părinții, care au depus dosare de înscriere, îi vor putea aduce pe copii la noua creșă „Sfânta Ana”.

Solicitări au venit și din mediul rural, însă edilul municipiului Fălticeni spune că prioritate au avut doar familiile cu domiciliul în oraș.

„Avem centralizate toate solicitările părinților. Avem 113 dosare depuse, creșa fiind concepută pentru 70 – 80 de locuri pentru copii.”, ne-a declarat primarul municipiului Fălticeni. „Vreau să-i asigur pe toți cei care au depus aceste dosare că este loc pentru copilul lor în această creșă. Spun asta pentru a curma discuții inutile. Pe fondul solicitărilor mari am adaptat lucrurile din mers, astfel încât să-i putem primi pe toți. Este vorba doar de copii din familii care au domiciliul n Fălticeni.”

Creșa era prevăzută cu șapte grupe cu câte 7 până la 12 copii.

Vor fi patru grupe mari, trei mijlocii penttru copii cu vârsta între 1 an și 2 ani, și patru grupe mari pentru copii între de 2 și 3 ani.

Primarul Cătălin Coman spune că la grupe mici, copii între 6 luni și 1 an, nu vor fi deoarece solicitările au fost foarte puține.

În urma extinderii numărului de locuri, autoritățile locale au achiziționat suplimentar mobilier șI jucării, au recompartimentat spațiile astfel încât creșa să funcționeze fără probleme.

Angajările vor fi făcute în toamnă

Autoritățile locale au obținut pe 16 august ordinul de Ministrului Educației privind autorizarea grădiniței, iar pe 31 august au fost votate în Consiliul Local organigrama și statul de funcții.

Documentele amintite vor fi trimise Inspectoratului Școlar Județean Suceava, astfel încât instituția să se ocupe de partea de angajare de a personalului didactic.

Primăria va fi cea care se va ocupa de recrutarea personalului nedidactic și didactic auxiliar.

Noua creșă nu va fi deschisă pe 11 septembrie, deoarece nu au fost realizate procedurile privind angajarea personalului.

Unitatea va putea fi deschisă în intervalul 15 octombrie – 1 noiembrie 2023, data exactă urmând să fie anunțată de autorități.

Condiții la superlativ

Creșa din Fălticeni, este prima creșă „verde” din România, dotată cu tehnologii moderne, panouri solare și fotovoltaice, pompe de căldură, pentru producerea de energie termică și electrică.

Aceasta este organizată pe trei nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.

Unitatea beneficiază de patru dormitoare, patru camere de joacă, prevăzute cu vestiar și grupuri sanitare, spații pentru luat masa, opt grupuri sanitare și un spațiu multifuncțional.

La acestea se adaugă un cabinet medical și spații administrative, mai precis, birouri, spălătorie, călcătorie, biberonerie și bucătărie.

Investiția pentru lucrările și dotările unității se ridică la 15,5 milioane de lei.

Inaugurată înainte de Crăciun, noua creșă „Sfânta Ana”, din Fălticeni, este și la ora actuală singura creșă, din cele peste 100, finalizată la nivel național prin noul program guvernamental.

ȘTIRI