Accesări: 513

Guvernul României a pus capăt speculațiilor pe tema reîntoarcerii elevilor la școală după vacanța de iarnă.

Executivul a aprobat miercuri, 6 ianuarie, o ordonanță de urgență care stabilește că Ministerul Educației poate prelungi perioada în care cursurile se pot desfășura în sistem online și în următoarele săptămâni, cel puțin până la vacanța intersemestrială.

”În perioada 11 ianuarie 2021 – 8 februarie 2021, în baza şi sub rezerva analizei situaţiei epidemiologice la nivel naţional, realizată de Ministerul Sănătăţii, împreună cu Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, şi în baza Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin Ordin al ministrului Educaţiei se poate dispune suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în online”, se arată în textul ordonanței.

Ministerul Educației a precizat că, în condițiile în care pandemia de Covid-19 afectează încă sănătatea populației, se impune adoptarea în regim de urgență a cadrului legal care să asigure desfășurarea procesului de învățământ, astfel încât cadrele didactice și elevii să beneficieze de drepturile constituționale la învățătură și sănătate în condiții de siguranță epidemiologică.

Se dorește revenirea școlii in format clasic în cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020-2021, sub rezerva evoluției epidemiologice.

ȘTIRI