Toleranță zero pentru persoanele care încălcă Ordonanțele Militare. Polițiștii din Fălticeni fac verificări zilnice în municipiu, urmărind periodic respectarea prevederilor în vigoare. Duminica trecută oamenii legii au continuat acțiunile de control, descoperind noi nereguli.
Doi agenți ai Biroului Investigații Criminale au identificat în zona centrală a orașului, pe Bulevardul Revoluției, un autoturism al unei firme de taximetrie condus de un fălticenean.
Polițiștii i-au cerut șoferului documentul specific acestei perioade, adeverința de angajator.
Taximetristul, în vârstă de 33 de ani, a prezentat adeverința, însă datele de pe aceasta nu coincideau cu realitatea.
Oamenii legii au făcut verificări în baza de date Regis și au constatat că bărbatul era angajat al firmei de taximetrie din 13 aprilie 2020. Pe documentul prezentat, cu ocazia controlului, era trecută data de 1 aprilie 2020.
Pe adeverința de angajator, sub rubricile destinate perioadei, este specificat faptul că aici se va menționa numai perioada/intervalul de timp necesar desfășurării activității de către angajat, pentru care este justificată deplasarea, aceasta fiind perioada pentru care este valabilă adeverința.
Pentru neconcordanța datelor declarate pe document, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipale Fălticeni i-au întocmit taximetristului dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
În același timp, fălticeneanul de 33 de ani a fost sancționat contravențional, cu 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr.3.