Aventură pe un drum public încheiată cu un dosar penal. Un tânăr din comuna Mălini va suporta rigorile legii pentru că a ieșit la plimbare cu motoscuterul. Deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, el nu a rezistat tentației de a circula pe drumurile publice cu acel vehicul.
Vineri seara, în jurul orei 18, în timp ce se deplasa motoscuterul pe DJ 209A, pe raza localității Mălini, pe direcția Cornu Luncii către Văleni, a pierdut controlul asupra direcției, lovind un podeț aflat în partea dreaptă în sensul de mers.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motoscuterului.
Un echipaj al Ambulanței l-a transportat la Spitalul Județean Suceava. Medicii au decis ca victima să fie internată pentru investigații mediciale.
Tânărul din Mălini, în vârstă de 19 ani, a fost testat cu alcooltestul. Rezultatul indicat de aparat a fost de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii spun că acestuia i s-au recoltat probe de sânge.
Conducătorul s-a ales cu dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.