Un tânăr din Bogdănești s-a ales cu dosar penal și amendă. Polițiștii fălticeneni l-au depistat băut la volan. Mașina avea Inspecția Tehnică Periodică expiratăRural

Un tânăr din Bogdănești s-a ales cu dosar penal și amendă. Polițiștii fălticeneni l-au depistat băut la volan. Mașina avea Inspecția Tehnică Periodică expirată

       Accesări: 2499

Plimbarea unui tânăr cu mașina s-a încheiat la sediul poliției și la spital. Șoferul unui autoturism Volkswagen Golf a fost depistat de agenției Biroului Rutier Fălticeni pe raza comunei Bogdănești în timp ce conducea pe un drum public, sub influența băuturilor alcoolice. Duminică, la orele după-amiezii, el a fost oprit pentru un control de rutină.

Mai întâi, oamenii legii, aflați în serviciul de patrulare în satul Bogdănești, l-au testat cu alcooltestul.

Șoferul, un localnic în vârstă de 29 de ani, emana halenă alcoolică rezultatul indicat de aparat fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din Fălticeni l-au condus la spital, unde i s-au prelevat două probe biologice pentru stabilirii alcoolemiei.

Agenții au mai constatat, în timpul verificărilor, că șoferul conducea un autoturism cu Inspecția Tehnică Periodică expirată. Aceștia au reținut certificatul de înmatriculare al mașinii și i-au aplicat șoferului o sancțiune de 1.305 lei.

Depistat, în flagrant, în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, tânărul din Bogdănești s-a ales cu dosar penal.

Duminică, 20 iunie, 15,20, VW, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Fălticeni, aflându-se de serviciu de patrulare pe raza comunei Bogdănești, în satul Bogdănești, au oprit pentru control, pe Drumul Comunal 13, autoturismul condus de un localnic, în vârstă de 29 ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere rezultatul, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i s-au prelevat două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

ȘTIRI