Tot mai multe sancțiuni sunt aplicate la regimul silvic. Secțiile de Poliție Rurală din zona Fălticeni depistează în cadrul controalelor numeroase nereguli în transportul de material lemnos. Acestea scot la suprafață câteva dintre acțiunile ilegale menite să aducă un profit la fel de ilegal.
La începutul acestei luni, agenții SPR Vadu Moldovei au identificat, în cadrul unei acțiuni de patrulare, un camion cu material lemnos, abandonat pe un drum forestier de pe raza comunei Râșca.
Oamenii legii au făcut cercetări, iar bănuielile acestora s-au confirmat.
În urma interogării aplicației informatice pe linie de silvicultură s-a constatat faptul că transportul de lemn era ilegal.
Polițiștii au procedat la predarea vehiculului și materialului lemnos, personalului Ocolul Silvic Râșca, care care au inventariat cantitatea materialului lemnos, un volum total de 8,65 m.c. lemn de esență rășinoase.
Oamenii legii au dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010.
Acesta a fost identificat de polițiști, în persoana unui bărbat de 41 de ani din comuna Râșca.
Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea materialului lemnos, în valoare de 2.517 lei. Marfa a fost predată în custodia Ocolului Silvic Râșca.