Accesări: 3420

Comunitate în doliu. Unul dintre cei mai iubiți și apreciați dascăli din comuna Baia a plecat la ceruri. Este vorba de profesorul Petrea Oloeru, considerat un intelectual de frunte.

El a murit fulgerător, la vârsta de 70 de ani.

Profesorul Petrea Oloeru a plecat dintre cei dragi într-un mod brusc, încât a provocat un adevărat șoc emoțional în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, colegi, prieteni, consăteni si mai ales în sufletele celor apropiați.

S-a remarcat prin tot ceea ce a făcut, fiind socotit o personalitate marcantă a școlii și vieții culturale din comuna Baia.

Petre Oloeru a fost profesor, director de școală, director al Căminului Cultural, un om care a dat societătii tineri foarte bine pregătiți, desfășurând în același timp o muncă culturală deosebită, fiind un dinamizator în transmiterea tradițiilor și culturii populare.

Plecarea sa de pe scena vieții provoacă un gol spiritual ce va marca mult timp pe toti cei care l-au cunoscut.

„Moartea fulgerătoare l-a răpit dintre noi pe domnul profesor, un om distins, o personalitate locală, a sistemului de educație și a culturii din comuna Baia.”, se arată în mesajul transmis familiei îndoliate. „Este o pierderea grea pentru noi toți. Profesorii și reprezentanții administrației locale își exprimă regretul pentru pierderea unui alt om valoros al comunității noastre.Transmitem sincere condoleanțe familiei.”

Un om cu o carieră bogată și frumoasă, profesorul Oloeru ce se înscrie în rândul marilor dascăli ai școlii românești.

Profesorii și administrația locală și-au exprimat regretul pentru pierderea unui om valoros, un adevărat formator de caractere.

Colegii de breaslă îl descriu pe Petre Oloeru ca un om dedicat meseriei de profesor, un om care a știut să sădească în sufletul copiilor dragostea pentru carte.

„Comunitatea din Baia a pierdut un intelectual de frunte. Profesorul Petrea Oloeru a plecat la ceruri.”, a spus Ioan Natu, profesor și fost director de școală în comuna Baia. „A fost un profesor deosebit , iubit de elevi și de colegi ,un animator al vieții culturale și un bun familist. Îl plâng foștii elevi, colegii și cetățenii din Baia.”

Vreme de câțiva ani a fost director al Școlii nr.2 Baia.

El a pregătit numeroase generații de elevi și a desfășurat o activitate culturală deosebit de fructuoasă.

Într-o perioadă a fost cel care a condus destinele Căminului Cultural din Baia.

Profesorul Petrea Oloeru va fi înmormântat sâmbătă.

Dumnezeu să-l ierte!

ȘTIRI