Test important înaintea unei competiții de anvergură. Mai multe tinere speranțe ale boxului, din regiunea Moldovei, s-au reunit în comuna Baia, pentru susținerea unor partide de verificare. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 4 aprilie, la inițativa antrenorului Gheorghe Butnaru, originar din Fălticeni, fost campion al României.
Sportivi de la categorii și cu vârste diferite s-au întâlnit în ringul amenajat în sala de sport din Baia.
Fiecare partidă s-a dovedit spectaculoasă, tinerii încercând să pună în aplicare cât mai bine tehnicile acestui sport.
Au fost meciuri atât la categoria masculină, cât și la cea feminină.
La regalul pugilistic au fost prezenți și câțiva localnici, printre care și primarul Maria Tomescu, susținător al activităților sportive din comuna Baia.
Dintre tinerele speranțe ale boxului din această localitate s-au evidențiat
Luca Biserică (42 kg), Denis Parlea (30 kg), Nicolae Motan (38 kg) și Gabriel Stegar (48 kg).
Au mai participat sportivi de la cluburi din Fălticeni, Botoșani, Iași, Brăila, Roman, Dorohoi, Bicaz,
La acest eveniment pugilistic a fpst prezent și un invitat special, Mihai Nistor, în prezent antrenor, ex-campion mondial la categoria grea.
Evenimentul, primul de acest gen organizat în comuna Baia, a fost un preambulul pentru Cupa României, competiție de referință pentru tinerii boxeri.
Antrenorul Gheorghe Butnaru susține că reușita acestei ediții inaugurale este punctul de început pentru viitoare întâlniri similare.
Comuna Baia va participa aici cu trei sportivi, întrecerea fiind programată pe 12 mai.







