Proiect de suflet realizat în comuna Baia. Noul Muzeu Etnografic va pune în valoare frumusețea satului românescRural

Proiect de suflet realizat în comuna Baia. Noul Muzeu Etnografic va pune în valoare frumusețea satului românesc

       Accesări: 790

Investiție într-un proiect de suflet. Autoritățile Comuna Baia au dat startul lucrărilor la noul Muzeu Etnografic, singurul muzeu de acest fel din zona Fălticeni. Acesta este construit în zona centrală, pe un teren unde vor fi mai ridicate alte două obiective care vor schimba la față stilul edilitar din inima localității.

Muzeul va fi unic în județul Suceava și va reuni sub același acoperiș, sub aspectul conceptului, tradiționalul cu modernul, utilul cu plăcutul.

Proiectul propune un triptic, un ansamblu integrat de case țărănești, în care vechiul îmbrățișează noul, iar lumina naturală și spațiile generoase ca dimensiuni sunt caracterstici principale.

Investiția este suportată integral din bugetul local.

Fondurile se ridică la 2 milioane de lei, muzeul urmând să fie construit în decurs de trei-patru ani.

Anterior acestui proiect, Comuna Baia avea un Muzeu Etnografic amenajat într-o locuință veche, aflată nu de departe de centrul comunei, ale cărei costuri de renovare erau foarte ridicate.

Bogățiile acestuia vor fi transferate în noul muzeu, care va fi construit cu materiale din lemn, cărămidă, tâmplărie din stejar.

Proiectul este unul de suflet pentru Maria Tomescu, primarul comunei Baia, pe care îl avea în plan de ceva timp.

„Suntem foarte bucuroși că vom avea din nou un muzeu etnografic. Va fi ceva deosebit, care să reprezinte și trecutul și prezentul.”, a declarat Maria Tomescu, în exclusivitate pentru cotidianul Cronica de Fălticeni. „Am început lucrările de puțin timp. Suntem la început de drum. Proiectul nostru va fi unul deosebit și sperăm să-l finalizăm la timp.”

Ansamblul muzeal se va desfășura pe 2.700 de metri pătrați, iar conceptul arhitectural propune un edificiu care să fie perceput ca un ansamblu de așezări sătești.

Obiectivul general al proiectului este conservarea tradițiilor și peisajului cultural existent, promovarea istoriei locului, prezentarea unor exponate rare și dezvăluirea vechilor meșteșuguri din gospodăriile țărănești.

Muzeul va avea un foaier, spații pentru expoziții pe teme de istorie, spații pe teme de etnografie, spații multifuncționale, un hol de acces, un birou administrativ, grupuri sanitare și un spațiu pentru depozitare.

Vatră istorică, unde de câțiva ani arheologii au descoperit o așezare neolitică, localitatea Baia își va etala pe viitor zestrea și istoria bogată în noul Muzeu Etnografic.

Acesta va include mai multe secțiuni, la fel ca și cel vechi.

Primarul Maria Tomescu nu ascunde faptul că muzeul, ce va deveni un reper, face parte din strategia de dezvoltare turistică locală, acesta urmând să devină al cincilea obiectiv de pe harta turistică, după cele trei ctitorii medievale, Biserica Albă (ctitoria lui Ștefan cel Mare), Biserica Adormirii Maicii Domnului (ctitoria lui Petru Rareș), Catedrala Catolică Sfânta Maria și Casa de Sfat și Citire „Nicolae Stoleru”.

ȘTIRI