Probleme la una dintre cele mai vechi clădiri din municipiu. Un perete al Sinagogii Mari s-a prăbușit lângă terenul de sport al Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu”. Incidentul s-a petrecut joi dimineața, în jurul orei 7, și nu s-au înregistrat victime.
Autoritățile locale și instituțiile de competență au fost anunțate despre acest fapt de reprezentantul comunității evreiești din Fălticeni.
La fața locului au ajuns reprezentanții Primăriei, ai ISU și Inspectoratului de Stat în Construcții pentru a evalua situația.
Bucăți din peretele nordic al lăcașului s-au desprins din structura clădirii, aflată într-un stadiu avansat de degradare. Zona unde s-a prăbușit zidul a fost împrejmuită cu garduri metalice.
Robert Steinmetz, președintele comunității evreiești din Fălticeni, spune că incidentul s-a produs într-un moment în care se fac evaluări în perspectiva unei renovări capitale pentru lăcașul de cult.
Aici nu se mai oficiază slujbe de ani buni.
Deși are peste 220 de ani de existență, din care 170 de ani în forma actuală, sinagoga, ultima de acest fel din municipiu, nu figurează în lista clădirilor din patrimoniul local.
Președintele comunității evreiești din Fălticeni a apreciat reacția și implicarea autorităților locale, dar și a celorlalte instituții, pentru soluționarea rapidă a situației.
Sinagoga Mare
Alături de spitalul și biblioteca municipală și clădirea corpului B al Școlii „Alexandru Ioan Cuza”, Sinagoga Mare este una dintre cele mai vechi clădiri din municipiul Fălticeni.
Lăcașul, de pe strada Ana Ipătescu nr. 149, a fost construit din lemn în anul 1795, fiind reconstruită din piatră și cărămidă în anul 1852, după un incendiu devastator care a cuprins mai multe case.
La vremea respectivă erau 13 sinagogi în Fălticeni, evreii reprezentând peste 60% din populația târgului. Cea mai impunătoare dintre toate lăcașurile de cult era aceasta.
Interiorul clădirii este decorat cu pricepere și sensibilitate artistică, într-un stil eclectic, predominant baroc. Specialiștii spun că pereții Sinagogii Mari sunt zugrăviți cu imagini din zona Eretz (Israel), de către pictori care nu au ajuns niciodată în acel ținut.
În anul 1916, funcționau în Fălticeni 34 de sinagogi și case de rugăciune.