Nicio competiție fără medalie. Acesta este obiectivul pe care Iulian Buletică și l-a stabilit din ziua primei victorii. Tânărul din Fălticeni reușește să-și îmbogățească palmaresul cu încă un rezultat notabil la Campionatul Național de Box Junior.
Competiția s-a desfășurat la Drobeta Turnu Severin, în perioada 5-10 martie, evenimentul fiind organizat de federația de specialitate.
Peste 200 de tineri sportivi din întreaga țară au urcat în ringul de la Sala Polivalentă, pentru cucerirea medaliilor puse în joc la cele 13 categorii de greutate.
Cei mai buni juniori au avut șansa de a fi selectați pentru lotul României, în perspectiva participării la Campionatul European de Juniori din acest an.
Prezent alături de antrenorii Centrului Olimpic de la Bacău, tânărul Iulian Buletică a reprezentat orașul natal, Fălticeni, dar și clubul „ACS Șomuz”, unde se pregătește alături de antrenorul emerit Vasile Nistor.
Pugilistul, în vârstă de 16 ani, s-a oprit în semifinala categoriei 57 de kilograme. Deși l-a dominat pe adversar, un sportiv al clubului Dinamo, având două reprize câștigate cu 3-2 și una pierdută la limită, Iulian Buletică s-a ales doar cu medalia de bronz.
Decizia arbitrilor, de a-l declara câștigător pe sportivul clubului bucureștean, este una de neînțeles pentru antrenorul Vasile Nistor.
Fostul campion european la box ne-a declarat că Iulian Buletică este un tânăr foarte talentat și nici nu s-a gândit că nu va câștiga aurul, știind potențialul elevului său.
El boxează de la vârsta de 7 ani și are numeroase medalii obținute la turnee naționale, internaționale, campionate și cupe ale României.
Elev al Colegiului „Vasile Lovinescu”, adolescentul Iulian Buletică își continuă antrenamentele la Fălticeni pentru următoarea competiție și medalie pentru care va lupta cu aceeași determinare.