Implementare proiect – Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală Suceava Sud est pentru perioada 2023-2027
La data de 25.09.2023, Asociația Grupul de Acțiune locală Suceava Sud Est a semnat Decizia de finanțare nr.19100000012313500039 prin care a fost aprobat proiectul cu titlu – Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală Suceava Sud est pentru perioada 2023-2027.
În vederea realizării proiectului, GAL-ul a obținut un ajutor financiar nerambursabil finanțat prin PNDR -axa LEADER în valoare maximă de 18.957,68 euro și va consta în rambursarea cheltuielilor eligibile astfel:
- 1. Cheltuielile pentru animarea teritoriului prevăzute la capitolul I din Bugetul indicativ se vor acorda în funcție de nr. de locuitori existent la nivelul teritoriului vizat respectiv 0,22 euro/locuitor și nu vor depăși suma de 3.958,68 euro;
- 2. Cheltuielile legate de elaborarea SDL prevăzute în capitolul II din Bugetul indicativ se vor încadra în valoarea maximă de 14.999,00 euro.
Obiectivele proiectului:
- Creșterea capacității de colaborare la nivel local, necesară pentru elaborarea unei strategii integrate, ceea ce va oferi actorilor locali și reprezentanților din diferite domenii de activitate posibilitatea de a lucra împreună și de a interacționa în favoarea comunităților din teritoriul GAL Suceava Sud Est.
- Acțiuni de construcție instituțională și de creare de rețele cu scopul de a pregăti și implementa o strategie de dezvoltare locală integrată pentru zona Suceava Sud Est
In vederea implementării proiectului de elaborare SDL asociația va organiza în perioada următoare activități de informare, consultare.
Scopul lor este acela de implicare a tuturor actorilor și factorilor interesați în dezvoltarea teritoriului asigurându-se astfel creșterea transparenței în procesul de luare a deciziilor.
Acțiunile vor face posibilă identificarea principalelor probleme, nevoi, oportunități de la întreg nivelul micro-regiunii prin consultarea tuturor factorilor interesați.
Vor fi colectate informații și documente pentru ca echipa de realizare a SDL să poată alcătui profilul exact al zonei, analiza swot, prioritățile, măsurile, obiectivele la aceste activități sunt invitați să participe membrii GAL, parteneri din teritoriu, reprezentanți ai sectorului privat – firme, persoane fizice autorizate, fermieri, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, ai mass-media, ai ONG-urlor din teritoriu, persoane fizice interesate.
Activități în cadrul proiectului:
Cinci activități de animare (câte una în fiecare UAT partener), minim 16 persoane/ activitate, astfel
- 23.10.2023 – Comuna Vadu Moldovei Sediul Primăriei, ora 10
- 24.10.2023 – Comuna Boroaia, Sediul Primărie, ora 10
- 25.10.2023 – Comuna Forăști, Sediul Primăriei, ora 10
- 26.10.2023 – Comuna Dolhești, Sediul Primăriei, ora 10
- 26.11.2023 – Comuna Drăguseni, Sediul Primăriei, ora 10
Patru activități de consultare ( informare și consultare) minim 20 de persoane / întâlnire:
- 23.10.2023 – Comuna Vadu Moldovei;
- 24.10.2023 – Comuna Boroaia;
- 26.10.2023 – Comuna Dolhești;
- 25.10.2023 – Comuna Forăști.
Construire grupuri de lucru – 2 grupuri de lucru / minim de 10 persoane / grup de lucru:
- 23.10.2023 – Comuna Vadu Moldovei;
- 03.11.2023 – Comuna Drăgușeni.
Asociația Grupul de Acțiune Locală Suceava Sud-Est
Image by katemangostar on Freepik