Un nou flagrant al polițiștilor fălticeneni. Au oprit un șofer grăbit și au descoperit că era sub influența alcooluluiRural

Un nou flagrant al polițiștilor fălticeneni. Au oprit un șofer grăbit și au descoperit că era sub influența alcoolului

       Accesări: 2789

Graba strică treaba. Chiar și la volan este nevoie de cumpătare, iar proverbul românesc ar trebui să fie mereu la vedere pentru vitezomani. În ceea ce privește respectarea legislației rutiere, polițiștii acționează zilnic pentru creșterea siguranței în traficul auto.

Acțiunile de control din cursul zilei de marți, 13 iunie, s-au încheiat cu un flagrant al agenților Poliției Rutiere Fălticeni.

În timpul serii, un echipaj a oprit pentru control, pe raza localității Cornu Luncii, un autoturism condus de un bărbat.

Acesta fusese surprins de aparatul radar, în timp ce rula cu viteza de 84 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h.

Polițiștii l-au amendat, însă l-au testat și cu etilotestul, deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică.

Valoarea indicată de aparat: 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Agenții l-au condus pe șofer la spital, pentru recoltarea de probe biologice. Urmează ca în urma prelevării mostrelor de sânge să fie stabilită alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

ȘTIRI