Fruntaș la tragedii rutiere. Județul Suceava continuă să ocupe primul loc în țară la numărul de accidente grave, răniți și morți în accidentele petrecute pe drumurile publice. Zona Fălticeni se află și ea pe această hartă roșie, iar datele statistice indică 15 accidente grave și 10 morți înregistrați în prima jumătate din acest an.
Cel mai recent incident, cel de sâmbătă, s-a încheiat, din nefericire, cu decesul unei persoane.
Este vorba despre o fetiță de numai trei ani.
Ea se afla în mașina condusă de mama ei, în vârstă de 25 de ani, ambele domiciliate în comuna Șcheia.
La intrarea în comuna Bunești, dinspre Cumpărătura, șoferița a pierdut controlul mașinii, părăsind partea carosabilă. Autoturismul Volvo a intrat în coliziune cu un cap de pod, aflat pe același sens de mers.
Pe bancheta autoturismului se afla un copil, în vârstă de 3 ani, fetița conducătoarei auto, care, potrivit datelor furnizate de polițiști, era așezată într-un scaun omologat cu dispozitiv de fixare.
Impactul mașinii cu elementul rutier din beton (capul de pod) i-a adus, din nefericire, sfârșitul fetiței.
Când echipajul medical și paramedicii au ajuns la fața locului, copilul era în stop cardio-respirator. Ambele ocupante ale mașinii au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgență Suceava.
În urma acestui accident rutier s-a produs, ulterior, decesul fetiței. Conducătoarea auto, mama copilei, s-a rănit ușor.
Oamenii legii au testat-o cu aparatul etilometru.
Rezultatul indicat a fost negativ. Șoferița s-a prezentat la spital, însoțită de agenții de poliție ai Compartimentului Rutier Fălticeni, fiindu-i recoltate și probe de sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, și „ucidere din culpă”.