Există persoane care manifestă sfidare maximă la adresa legii. Un brașovean a pornit într-o călătorie cu mașina prin țară, deși avea permisul anulat, intrând, astfel, în ilegalitate. Asta nu l-a împiedicat să ajungă până în județul Suceava, unde a fost depistat de agenților Biroului Rutier Fălticeni.
La mijlocul acestei săptămâni, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, conducea un autoturism Ford, cu numere de Covasna, pe DN 2E, pe direcția Cornu Luncii – Spătărești.
Pe un sector de drum marcat cu linie continuă el a depășit un autoturism.
La capătul celălalt al DN 2E se afla echipajul Poliției Rutiere Fălticeni, care se întorcea de la Vadu Moldovei, de la o acțiune de prevenire și combaterea încălcării regimului legal de viteză.
Agenții, aflați într-o mașină neinscripționată, dotată cu radar, au observat de la distanță manevra făcută de conducătorul brașovean, pe care l-au oprit pentru control la intersecția cu drumul comunal spre Cotu Băii.
În discuția cu polițiștii, bărbatul a recunoscut de la început că nu are permis. Agenții de la Rutieră au interogat baza de date și au aflat că acesta avea permisul anulat de doi ani.
Permisul de conducerea a fost anulat în instanță pentru consum de alcool la volan.
Înainte de a-l conduce la unitatea de poliție, oamenii legii l-au testat pe conducătorul auto cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
Bărbatul de 57 de ani din municipiul Brașov s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere”.