Accesări: 5211

Gest extrem făcut la nervi. Un bărbat din comuna Boroaia și-a luat zilele după o dispută verbală în familie. Acesta s-a certat cu soția, după care a ieșit din casă, recurgând la

Tragedia s-a petrecut sâmbăta trecută, la orele dimineții.

El a fost găsit spânzurat de un copac din grădină. Peste trupul neînsuflețit a dat un vecin venit în vizită.

El a sunat la 112 și i-a anunțat pe oamenii legii. Un echipaj al Ambulanței Fălticeni și agenți din cadrul Biroului Criminalistic s-au deplasat la fața locului.

Din cercetările polițiștilor reiese că în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul s-a certat cu soția sa.

În jurul orei 00.30, el a plecat din incinta locuinței, însă nu a precizat unde merge. După cinci ore a fost găsit decedat.

Polițiștii au examinat corpul decedatului și nu au identificat urme vizibile de violență.

Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul infracțiunii de „ucidere din culpă”.

ȘTIRI