UAT Comuna Fântâna Mare a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului “Elaborarea în format digital a documentației de amenajare a teritoriului și de urbanism – Plan Urbanistic General pentru comuna Fântâna Mare, județul Suceava” (număr contract de finanțare 131205/21.11.2022), depus în cadrul PNRR/2022/C10/I4, Componenta 10 – Fondul local, Investiția I.4 – Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 820.121,82 RON, dintre care valoarea eligibilă din PNRR este de 689.178,00 RON și valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR este de 130.943,82 RON.
Durata proiectului este de 36 de luni, perioada de implementare a acestuia realizându-se în intervalul decembrie 2022 – decembrie 2024.
Obiectivele proiectului sunt:
- valorificarea potențialului natural, economic și uman;
- stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan;
- reorganizarea și dezvoltarea căilor de comunicație;
- stabilirea și delimitarea zonelor construibile, funcționale și protejate;
- stabilirea și delimitarea zonelor cu interdicție temporară și definitivă de construire;
- modernizarea și dezvoltarea echipării edilitare;
- evidențierea deținătorilor terenurilor și a modului de circulație juridică a terenurilor;
- delimitarea suprafețelor pe care se preconizează realizarea obiectivelor de utilitate publică;
- stabilirea modului de utilizare a terenurilor și condițiilor de conformare și realizare a construcțiilor.
Realizarea documentației de amenajare a teritoriului în comuna Fântâna Mare va avea efecte pozitive având în vedere faptul că obiectivul realizării PUG-ului este găsirea de soluții legate de organizarea spaţială a localităţilor şi dezvoltarea urbanistică de perspectivă în zona analizată.
Astfel, efectul pozitiv scontat este legat de dezvoltarea spațială economico-socială durabilă și echilibrată pe ansamblul teritoriului comunei Fântâna Mare, în paralel cu protecția, conservarea și reabilitarea mediului natural și construit.