La sfârşitul acestei săptămâni, Asociația Fălticeni Cultural și Teatrul “Birlic” au adus în fața publicului premiera spectacolului „Karagiale reloaded”, în regia lui Gheorghe Balint. Regizorul a fost prezent la Fălticeni.
Spectacolul, aflat în în repertoriul trupei Birlic încă din anul 2013, a obţinut numeroase premii în cadrul festivalurilor de teatru pentru tineret.
Piesa a fost prezentată cu o nouă distribuţie: Nicolas Tudose, Sebastian Grumăzescu, Alexandru Tomegea, Iustina Sandu, Andrei Sava, Delia Tănasă, Ariana Coman, Denis Triș, Nicola Pânzariu, Livia Stanciu.
Avanpremiera spectacolului a avut loc joi, 8 aprilie, iar publicul a putut viziona prestația tinerilor actori în zilele de 9 și 10 aprilie, în Sala „Draga Olteanu Matei”.
Este o piesă care satirizează unele lucruri care se întâmplă cu şcoala românească, transmițând totodată faptul că nu este totul pierdut.