Va fi repus în mișcare cu prilejul unui eveniment. Trenulețul de vacanță reintră în activitate, după un an de pauză în care au fost restricții, de Zilele Municipiului Fălticeni. Călătoriile spre Baza de Agrement vor fi reluate de sâmbăta aceasta.
Autoritățile locale spun că atât nu au modificat prețul biletelor, adică rămân modice.
Trenulețul de vacanță va circula de pe 17 iulie, de dimineață și până spre seară.
Intervalul orar este 10.00 – 19.00, cu plecare la oră fixă, pe traseul: Strada Școala Domnească (în spatele Blocurilor Turn) – Strada Botoșanilor – Strada Nada Florilor – Parcare Complex de agrement și retur.
Alternativa de transport este destinată persoanelor care vor să-și petreacă timpul liber la piscine și în parcul de aventură.
Cursele vor fi din 60 în 60 de minute, adică, trenulețul va porni la fix de la Blocurile Turn, iar la și jumătate de la Baza de agrement. De menționat este și faptul că trenulețul va circula și în zilele de luni și marți, pe 19 și 20 iulie.
Copiii cu vârsta până la 6 ani beneficiază de gratuitate.
Vehiculul dispune de un singur „vagon”, cu trei uși de acces și cinci rânduri de banchete. La un singur drum pot fi transportate 20 – 25 de persoane.
Copiii cu vârsta până la 10 ani nu au voie să călătorească dacă nu sunt însoțiți de un părinte sau de persoane adulte.