Trei sportive ale CSS „Nicu Gane” Fălticeni au obținut patru medalii la Campionatul Național de AtletismSport

Trei sportive ale CSS „Nicu Gane” Fălticeni au obținut patru medalii la Campionatul Național de Atletism

       Accesări: 947

Noi performanțe notabile pentru sportul fălticenean. Tinerii atleți ai Clubului Sportiv Școlar Fălticeni au reușit să urce pe podiumul celei mai importante competiții din acest an. Trei sportive s-au evidențiat la Campionatul Național de Atletism, întrecere desfășurată la sfârșitul lunii iunie la București.

Sportivii legitimați la CSS „Nicu Gane” au urcat de patru ori pe podium, un rezultat care atestă nivelul acestora de pregătire.

Trei medalii de bronz și una de argint au completat palmaresul clubului fălticenean la acest campionat.

Bianca Călușeriu a obținut locul III și medalia de bronz la 300 metri, aceeași performanță fiind bifată de Roxana Vamanu la 1.500 m.

Ștefania Oanea s-a remarcat în probele de 800 și 1.500 de metri, unde a obținut bronz și argint.

Una din cele mai disputate probe a fost cea de 1.500 m fete, în care Ștefania și Roxana au solicitat-o la maximum pe valoroasa lor adversară Irina Funduianu, din Botoșani, diferența dintre cele trei sportive fiind, la final, de numai 2 secunde.

Campionatul Național de Atletism s-a desfășurat în condiții de caniculă, ceea ce face ca performanța sportivelor din Fălticeni să fie cu atât mai remarcabilă.

În cadrul aceleași competiții, Iustin Iacob, Diana Irina și Alexandru Săhlean au alergat bine în cursele lor (1.500 m, 80 m și 200 m).

Bianca Călușeriu a stabilit un nou record personal în două probe de viteză, fiind la un pas de podium și de o nouă medalie în proba de 200 de metri.

Antrenorul Alin Findanis s-a declarat foarte mulțumit de rezultatele obținute, punctând ambiția, efortul și voința sportivilor fălticeneni, pe care i-a felicitat pentru reușitele de la competiția națională.

El a mulțumit părinților și susținătorilor clubului de atletism, Primăria Fălticeni, Mobilaprisma Falticeni și Clubul Copiilor.

ȘTIRI