Trei șoferi din Fălticeni, Vadu Moldovei și Boroaia au ajuns în arest. Polițiștii le-au întocmit dosare penale pentru conducere sub influența alcooluluiLocal

Trei șoferi din Fălticeni, Vadu Moldovei și Boroaia au ajuns în arest. Polițiștii le-au întocmit dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului

       Accesări: 5793

Toleranță zero față de infracțiunile la regimul rutier. Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni aplică legea cu fermitate pentru a descuraja faptele de natură penală, dar mai ales consumul de alcool la volan, un fenomen care a luat amploare după ridicarea restricțiilor. Oamenii legii întocmesc dosare penale și fac rețineri pe bandă rulantă.

Numai la începutul acestei săptămâni, trei șoferi din Fălticeni, Vadu Moldovei și Boroaia au ajuns în arestul IPJ Suceava. Aceștia au înregistrat cele mai ridicate alcoolemii din ultima perioadă.

Prins în flagrant

Conducătorul auto din Vadu Moldovei a fost depistat băut la volan, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 spre 18 iulie, la ora 1.05. Acesta se deplasa cu un BMW pe DJ 208 pe raza comunei Preutești.

În vârstă de 28 de ani, tânărul șofer a fost oprit pentru un control de rutină.

Oamenii legii l-au testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul pur expirat. După recoltarea probelor biologice, acesta prezenta o îmbibație de 1,56 g/l alcool pur în sânge.

Pe data de 20 iulie polițiștii l-au trimis în arestul IPJ Suceava pentru 24 ore, iar a doua zi s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Băutură, furt și aventură cu patrula de poliție

Un alt caz este cel al unui șofer din Fălticeni, ajuns tot în Centrul Reținere și de Arestare Preventivă.

Patrula din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni i-a făcut semnal de oprire pe strada Armatei, însă bărbatul nu s-a conformat și și-a continuat drumul. Acesta se deplasa la miezul nopții, ora 0.45, cu un autoturism Volkswagen Jetta, spre zona centrală, virând pe strada Crișan, unde a abandonat mașina.

Polițiștii l-au urmărit, șoferul fiind identificat în curtea unei societăți comerciale.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, băuse bine și plecase să-și cumpere țigări. Polițiștii au descoperit că el nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pentru că emana halenă alcoolică a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul pur expirat. După prelevarea probelor bilogice, rezultatul a indicat 2,17 g/l alcool pur în sânge.

Din verificările făcute de polițiști aceștia au constatat că mașina era furată. Autoturismul aparținea unui cunoscut, care a lăsat cheile în contact.

Fălticeneanul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunile de conducere sub influența băuturilor alcoolice, conducere fără a poseda permis și furt în scop de folosință.

Polițiștii l-au reținut a doua zi și l-au încarcerat pentru 24 de ore.

Biciclist lovit, mașină cu defecțiuni și alcoolemie mare

Al treilea șofer trimis în arestul IPJ Suceava este un bărbat de 64 de ani.

El se deplasa luni, 12 iulie, la amiază, cu un autoturism Opel Corsa pe DN 15 C, în localitatea Boroaia, spre Praxia.

Într-o curbă periculoasă, aflată la intersecția cu drumul spre Bărăști, el nu a adaptat viteza și a încercat să întoarcă mașina din mers, folosind frâna de mână.

El a derapat și a acroșat, cu partea din spate a mașinii, pe un biciclist. Acesta se deplasa regulamentar, pe același sens de mers cu mașina, iar din impact, a fost proiectat în glisiera metalică de protecție.

Victima, de 64 de ani, din Fălticeni, a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spitalul din Fălticeni.

Agenții Biroului Rutier Fălticeni, l-au testat cu alcooltestul pe șoferul în vârstă de 37 ani. Bărbatul avea 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Lucrătorii de poliție l-au condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge. Rezultatul a fost de 3,15 mg/l alcool pur în sânge.

Lucrătorii Biroului Rutier Fălticeni, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, au dispus marți, 13 iulie, reținerea conducătorului auto din Boroaia pentru 24 de ore și introducerea acestea în arestul IPJ Suceava, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Agenții l-au sancționat contravențional pentru defecțiunile grave, ce au fost constatate la sistemul de frânare, și au reținut certificatul de înmatriculare, cât și permisul de conducere, aplicându-i șoferului din Boroaia o amendă 2.610 de lei.

Acestuia i-a fost întocmit și dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă și conducerea sub influența alcoolului”.

Pe timpul cercetării penale permisele de conducere sunt reţinute, fără drept de circulaţie.

ȘTIRI