Trei oferte depuse pentru construcția Lotului 2 al Autostrăzii Pașcani-Suceava. Costuri cifrate la 3,6 miliarde de leiLocal

Trei oferte depuse pentru construcția Lotului 2 al Autostrăzii Pașcani-Suceava. Costuri cifrate la 3,6 miliarde de lei

       Accesări: 58

Vești bune la final de noiembrie. Trei oferte au fost depuse astăzi pentru construcția Lotului 2 al Autostrăzii Pașcani-Suceava. Anunțul a fost făcut de George Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.

Ofertele aparțin unor constructori și asocieri de constructori din România și din Italia.

Câștigătorul licitației va avea la dispoziție 3,60 miliarde de lei (fără TVA) și 30 de luni pentru construirea celor 29 km ai acestui lot.

Partea de proiectare va dura șase luni, iar execuția tronsonului de autostradă este prevăzută pentru 24 de luni.

Asta înseamnă că, cel mai optimist scenariu, vom putea circula de la Suceava la Pașcani din anul 2027.

Acest tronson face parte din Autostrada A7 sau Autostrada Moldovei, iar municipiul Fălticeni va fi conectat la aceasta prin Drumurile Județene 208 și 208 C.

Lotul 2 va include două nod rutier lângă Liteni, un pod peste Siret și un altul peste DJ 208 C, structură ce va avea 845 de metri, un pasaj peste calea ferată, – două parcări de scurtă durată și două spații de servicii.

Contractul mai prevede atât construirea unui drum de legătură (5,2 km), între DN29 și Aeroportul Internațional Suceava, un nod rutier (Dumbrăveni) la intersecția cu DJ 208 B (Verești-Dumbrăveni) și un nod rutier care va asigura conexiunea cu Aeroportul Internațional Suceava și cu DN29.

Spațiile de servicii și parcările de scurtă durată vor fi dotate cu infrastructura necesară pentru minimum 8 stații de încărcare pentru autoturisme electrice.

ȘTIRI