Trei evenimente de suflet au fost marcate în comuna Boroaia. Localnicii și-au prețuit eroii, părinții și credințaRural

Trei evenimente de suflet au fost marcate în comuna Boroaia. Localnicii și-au prețuit eroii, părinții și credința

       Accesări: 3678

Credință, onoare și admirație. Acestea sunt cuvintele care definesc un eveniment cu triplă semnificație, desfășurat recent în comuna Boroaia. Localitatea cu cei mai mulți generali din România are și o seamă de eroi, câteva sute de ostași care sunt cinstiți așa cum se cuvine an de an.

Înălțarea Domnului este o zi aparte pentru comunitatea boroiană, o zi cu triplă semnificație care pune accentul pe spiritualitate, istorie și prezent.

Sărbătoarea creștină coincide cu Ziua Eroilor, dar și cu Ziua Comunei Boroaia, un eveniment care în ultimii 15 ani a devenit un etalon în ceea ce privește organizarea, programul, calitatea și diversitatea evenimentului.

Anul acesta totul s-a desfășurat într-un format mai restrâns, însă dorința localnicilor de a celebra din nou, împreună, și de a fi părtași la buchetul de manifestări religioase, comemorative și festive s-a simțit prin numărul ridicat de participanți.

Autoritățile locale s-au dovedit gazde bune, printre invitații primarului Vasile Berariu fiind și doi reprezentați ai Parlamentului României: deputatul Mirela Adomnicăi, senatorul Ioan Stan.

Reprezentanți din cadrul Consiliului Local Boroaia, de la Școala „Vasile Tomegea” și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi din Fălticeni, cât și preoții din comună care au oficiat slujbe de pomenire.

Doi importanți fii ai satului, contraamiralul (r) Ion Condur și comandorul (r) Marian Moșneagu nu au putut participa fizic la sărbătoarea comunei, însă ei au fost acasă prin gândurile transmise în mesajul transmis cu ocazia acestui eveniment.

Credință – Ziua Înălțării

Boroienii nu sunt doar buni gospodari, ci și buni creștini.

Credința înrădăcinată în suflet îi îndeamnă către sfintele lăcașuri în zi de sărbătoare.

Numeroși copii, tineri, adulți și vârstnici au îmbrăcat portul popular și au venit să se roage pe semenii lor, dar și pentru cei trecuți din viață.

Mulți localnici au ales să petreacă dimineața Zilei Înălțării la biserica care poartă hramul acestui praznic, lăcaș ridicat de Ilarion și Alexandru Argatu, doi preoți emblematici pentru Boroaia și nordul Moldovei.

Aici s-a desfășurat și prima manifestare dedicată eroilor din comunitatea locală. În curtea bisericii este ridicat un monument care amintește de jertfa ostașilor boroieni pentru țara lor.

Onoare – Ziua Eroilor

Dacă anul trecut, în plină pandemie, n-a fost posibilă nici măcar depunerea coroanelor de flori, anul acesta, odată cu relaxarea restricțiilor, autoritățile locale au putut marca atât, cât a fost permis, acest eveniment.

Acțiunile au fost concentrate pe cinstirea eroilor boroieni, câteva sute, care există nu doar în memoria colectivă, ci și pe monumentele unde numele lor sunt gravate.

Manifestarea a readus puțin din specificul acelor vremuri prin costumația elevilor jandarmi care au purtat aceeași ținută ca ostașii Regimentului 16 Dorobanți din Fălticeni, în timpul primului război mondial.

Evenimentul a fost deschis prin intonarea Imnului Național de către corul elevilor Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea”.

Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoți, în prezența oficialităților, invitaților și a numeroși localnici. La monument au fost depuse coroane de flori de către reprezentanții autorității locale, demnitari, veterani de război, profesori și jandarmi.

Evenimentul a continuat la grupul statuar amplasat în apropierea Primăriei Boroaia.

După Imnul Național și slujba religioasă, preotul Silviu Maxim, parohul Bisericii „Înălțarea Domnului”, a recitat o poezie patriotică, după care a ținut un scurt discurs legat de Ziua Eroilor.

Au urmat discursurile primarului Vasile Berariu, care a punctat importanța comemorării eroilor, faptele și rolul acestora în contextul eliberării unei națiuni.

Două alocuțiuni au susținut demnitarii Mirela Adomnicăi și Ioan Stan care și-au exprimat bucuria și onoarea de a fi prezenți la eveniment, apreciind implicarea autorităților în organizarea evenimentului, cât și frumusețea oamenilor locului care nu i-au uitat pe cei care au contribuit la edificarea păcii și libertății de care se bucura generația actuală. postbelice.

Primarul Vasile Berariu a dat citire și celor două mesaje adresate comunității de către contraamiralul (r) Ion Condur și comandorul (r) Marian Moșneagu.

Mesajul contraamiralului doctor Ion Condur

„Celebrăm astăzi, ”Ziua Eroilor”, o sărbătoare dedicată eroilor cunoscuți și necunoscuți căzuți în lupta de-a lungul veacurilor pentru apărare și reîntregire a neamului, credință si libertate.

Cinstirea celor ce și-au dat viața pentru tara se săvârșește de un secol, încă din 1920, când s-a stabilit ca “Ziua Eroilor” să fie sărbătorită în ziua Înălțării Domnului Iisus Hristos. Eroii neamului românesc care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și închisori, se înalță cu demnitate în fața lui Dumnezeu.

Nu putem uita niciodată eroii neamului românesc căzuți la redutele de la Plevna, Smârdan, Rahova sau Grivița, pe cei căzuți în primul război mondial, în luptele de la Mărăști, Mărășești, Oituz , un război care ne-a adus întregirea neamului și făurirea statului național unitar și suveran, eroii căzuți pe frontul sovietic la Stalingrad sau Crimeea, pe cei a căror jertfă supremă a dus la eliberarea țării și a altor state vecine până în mai 1945.

Eroii neamului sunt și cei care au plătit cu viața lor în lagăre și închisori, lor, alăturându-se martirii neamului românesc care au luptat pe baricade în 1989 pentru libertate și dreptate. În toate aceste momente importante din istoria neamului nostru se află și eroii martiri din BOROAIA MEA.

Pe ei trebuie să îi pomenim în toate liturghiile, să ne înclinăm frunțile și să rostim o rugăciune pentru sufletele celor care au murit departe de cei dragi, pe uscat, pe mare sau în văzduh, pentru o cauză dreaptă.

Pentru că astăzi este o sărbătoare împărătească “Înălțarea Domnului Iisus Hristos” urez tuturor boroienilor “Hristos S-a Înălțat”!

Pentru ca m-am născut aici, pentru că de voi mă leagă amintiri de o viață, pentru ca aparțin familiei și comunității dumneavoastră, vă urez „La mulți ani” cu ocazia zilei comunei BOROAIA”.

Slavă Eroilor Neamului!
Hristos S-a Înălțat, BOROAIA!
Hristos S-a Înălțat, BOROIENI!, oriunde vă aflați.
La mulți ani!

Si o urare marinărească: Bun Cart Înainte!

Mesajul comandorului doctor Marian Moșneagu

După 15 ani de la prima mea participare la Zilele comunei Boroaia – ediția 2006, pentru care vă rămân profund recunoscător -, îmi reamintesc cu deosebită plăcere momentele de firească emoție și profundă trăire pe care le-am petrecut alături de dumneavoastră de-a lungul întregii suite de manifestări pe care le-ați organizat spre bucuria și satisfacția întregii comunități, dar și a fiilor săi, răspândiți pretutindeni în țară și peste hotare.

Ziua comunei Boroaia, instituită de dumneavoastră în anul 2005 și perpetuată în cei 16 ani de când sunteți în fruntea comunei, este întreit amplificată în semnificații și rezonanță prin sărbătorirea Înălțării Domnului și a Zilei Eroilor, fiind un prilej cu totul aparte de a rememora jertfa bunilor și străbunilor noștri.

Ca și reîntâlnirea specială dintre generații sub aura apostolatului învățătorului Vasile Tomegea, această manifestare, devenită tradiție pentru boroieni, a oferit ocazia ideală pentru a împărtăși amintiri și a rememora fapte demne de laudă, ca și performanțe individuale și colective, toate animate de ambițioasele proiecte și speranța într-un viitor cât mai durabil și mai prosper.

Datorită dumneavoastră, stimate domnule Primar, în acele splendide zile de început de iunie 2006, am avut șansa să identific și să reevaluez potențialul istoric, spiritual și cultural al comunității noastre care, peste ani, m-a inspirat și determinat să readuc în actualitate, în presa scrisă, la radio sau pe rețelele de socializare, pagini inedite de istorie locală, ca și personalitatea unor oameni de seamă care au făcut cunoscută și admirată Boroaia printr-o conduită și cariere de excepție, oriunde i-a purtat destinul, profesia și viața.

Dragi boroieni,

La inițiativa domnului primar ing. Vasile Berariu am avut bucuria, în vara anului 2018, să readucem Boroaia pe harta evenimentelor memorabile prin care a fost marcat Centenarul Marii Uniri în România. Astfel, împreună cu domnia sa, la 9 iunie am reușit să organizăm simpozionul ,,UN SECOL DE VIBRAȚIE ROMÂNEASCĂ. BOROAIA 1918 – 2018”, finalizat prin editarea unui prim și consistent volum de studii și comunicări științifice, cu același titlu.

Entuziasmat de beneficele proiecte edilitare care au schimbat radical standardul de viață pe raza comunei, în anul 2019 am subscris unei alte inițiative de succes a domnului primar. Este vorba despre albumul de prezentare și promovare turistică COMUNA BOROAIA ÎN CUVINTE ȘI IMAGINI, o succintă dar elocventă carte de vizită a spațiului nostru ancestral, pe care am avut bucuria să o finalizăm și să o punem în circulație anul trecut, în plină pandemie.

În egală măsură, personal am subscris și susținut onoranta inițiativă a consăteanului și colegului meu de armă, contraamiralul de flotilă dr. Ion Condur, de a acorda o bursă anuală celui mai performant absolvent al Școlii gimnaziale „Vasile Tomegea”, precum și proiectul educațional „Școala Altfel” am derulat în anul 2019 în garnizoanele Mangalia și Constanța, prin premii constând în albume și cărți. Acestora le-am adăugat și voi continua să fac unele donații personale oferite bibliotecii și Muzeului de istorie și etnografie „Neculai Cercel”.

Aceste demersuri mă determină să rămân pe mai departe solidar cu tot ceea ce se întreprinde pe plan local pentru educația tinerilor și transferul către aceștia a frumoaselor noastre tradiții culturale și spirituale.

Folosesc acest prilej pentru a vă anunța că pentru ediția 2022 pregătesc o nouă și amplă monografie a comunei, în continuarea celei redactate cu atâta patos de regretatul prof.univ.dr. Gheorghe Scripcaru, în care voi include și galeria oamenilor de seamă care s-au născut și au făcut Boroaia recunoscută și apreciată ca originală vatră de spiritualitate și bunăstare colectivă. De aceea, v-aș fi profund recunoscător dacă veți binevoi să mă sprijiniți cu informații, documente și fotografii despre cât mai multe familii de vrednici gospodari și intelectuali ai comunei, din toate timpurile.

Stimate Domnule Primar, iubiți consăteni,

Cu încrederea că bunul Dumnezeu ne va ajuta să depășim definitiv și cu fruntea sus restricțiile pandemiei care ne-a distanțat vremelnic doar fizic nu și afectiv, vă doresc să vă bucurați din plin de binefacerile acestei zile binecuvântate, cu speranța neclintită în armonia, bunăstarea și prosperitatea proiectată și generată de actuala administrație de real succes a comunei Boroaia.

HRISTOS S-A ÎNĂLȚAT!

Admirație – Ziua Nunților de aur

Un alt moment de suflet a fost „Nunta de Aur”. Respectate de întreaga comunitate, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie s-au bucurat și de atenția autorităților locale.

Familiile sărbătorite au fost invitate să ia parte la masa festivă.

„Nunta de Aur” a fost un eveniment 2 în 1, anul acesta fiind celebrate atât familiștii care au ajuns la jumătatea unui secol de viețuire împreună, dar și care au mai făcut un pas în plus, adică au împlinit 51 de ani de căsnicie.

Aceștia din urmă nu au putut fi sărbătoriți din cauza restricțiilor impuse anul trecut, așa că momentul a fost prelungit cu un an.

Din acest motiv, oaspeții de la masa festivă au fost mai mulți. 16 cupluri de aur din comuna Boroaia au fost sărbătorite. Primarul Vasile Berariu, parlamentarii Mirela Adomnicăi și Ioan Stan au rostit discursuri în care și-au exprimat admirația față de acești „stâlpi ai comunității care au dovedit că iubirea, respectul și înțelegerea pot dura o viață”.

Înainte de masa aniversară, edilul localității le-a oferit doamnelor câte un buchet cu flori. Cuplurile de aur au mai primit și câte o diplomă aniversară.

ȘTIRI