Patru elevi din Râșca, Mălini și Bogdănești au obținut premiul întâi la un concurs județean de matematicăEducație

Patru elevi din Râșca, Mălini și Bogdănești au obținut premiul întâi la un concurs județean de matematică

       Accesări: 2224

Minți strălucite și rezultate la înălțime. Patru elevi al școlilor gimnaziale din Râșca, Mălini și Bogdănești s-au remarcat la Concursul Județean de Matematică „Nicanor Moroșan”, reușind să fie printre premianții de la vârful clasamentului. Competiția, organizată de Liceul Tehnologic Pârteștii de Jos, s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, aceasta fiind adresată elevilor din mediul rural și orașele mici.

Au participat peste 240 de copii, din toate colțurile județul Suceava, pasionați de matematică.

Obiectivele principale ale concursului au fost menținerea ideii de competiție în cadrul școlii, descoperirea și promovarea elevilor capabili de performanță în domeniul supranumit și „regina științelor”.

Organizatorii au acordat 13 premii I, 6 premii II, 7 premii III, dar și câteva mențiuni.

Printre laureații acestui concurs se numără Victor Costîn de la Școala Gimnazială Râșca și Andreea Pavel de la Școala Gimnazială Bogdănești, care au obținut premiul întâi la secțiunea claselor a V-a.

Premii întâi au primit și două eleve ai Școlii Gimnaziale „Nicolae Labiș” Mălini. Este vorba despre Mara Bălăceanu și Alexandra Budianu, care au concurat la secțiunea clasei a VI-a, respectiv clasa a VII-a.

Elevii celor trei școli au demonstrat nu doar un nivel ridicat de pregătire, dar au adus un plus de prestigiu școlii și satisfacții profesorilor îndrumători.

Laureații concursului județean de matematică au fost răsplătiți cu diplome, medalii și bani, oferiți de către sponsorii concursului.

Cei care au supervizat competiția au fost profesorii Angelo Bărbuță (președintele concursului) și Dorina Dulceac (vicepreședintele concursului), inspectori de specialitate în cadrul ISJ Suceava.

Organizatorii spun că ediția din acest an s-a dovedit una reușită și se gândesc deja la runda viitoare, încurajând, astfel, participarea unui număr cât mai mare de elevi pasionați de matematică.

ȘTIRI