Trei elevi ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” au fost premiați la Concursul interjudețean „Student pentru o zi”Educație

Trei elevi ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” au fost premiați la Concursul interjudețean „Student pentru o zi”

       Accesări: 753

Noi rezultate frumoase care oglindesc performanța în educație. Trei elevi ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” au obținut premii deosebite în cadrul unei competiții de tradiție. Este vorba despre Concursul Interjudețean „Student pentru o zi” desfășurat astăzi, 29 martie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Flavian Manoliu, Larisa Lucanu și Erik Pantea au reprezentat cu cinste unitatea de învățământ din Fălticeni, ei reușind să pună, totodată, într-o lumină pozitivă, potențialul lor.

Cu un premiu întâi și două premii doi, elevii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” au s-au remacat printre laureații ediției 2025.

Concursul s-a desfășurat pe discipline, fiind destinat elevilor aflați în ultimul an liceu.

Flavian Manoliu, din clasa a XII-a D, și-a adjudecat premiul I la domeniul Sisteme electrice și energetice, elevul fiind coordonat de profesorii Daniela Onuțu, Elena Savu, Lucian Maleș și Bogdan Dumitriu.

Larisa Lucanu, din clasa a XII-a B, a câștigat premiul II la Biologie, sub coordonarea profesoarei Vergilia Bacalu.

Erik Pantea, din clasa a XII-a C, are premiul al II-lea la istorie, el fiind coordonat de profesorul doctor Elena Deleanu.

Alături de ceilalți concurenți, Flavian, Larisa și Erik au avut parte de experiențe noi, pozitive și extrem de valoroase, care i-au adus mai aproape de viața din mediul academic, de care se vor putea bucura din toamnă.

Un aspect demn de menționat este că toți concurenții care au obținut premiile I, II și III vor beneficia de scutiri de taxe de înscriere și înmatriculare la USV, iar câștigătorii premiilor I și II vor putea fi admiși fără taxe de școlarizare la programele de studiu asociate domeniului pentru care au obținut certificatul de agrementare.

Concursul „Student pentru o zi” atrage an de an concurenți de la licee din județele Suceava, Neamț, Botoșani și Vaslui.



Spalatorie covoare

ȘTIRI