Accesări: 3132

Alertă de gripă în toată țara. Sute de copii au ajuns la urgențe, din cauza virusului gripal. În ultimele zile, au fost înregistrate câteva de cazuri și în Fălticeni.

Din acest motiv, una dintre unitățile de învățământ din municipiu și-a suspendat parțial cursurile.

La Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” sunt confirmate trei cazuri de gripă.

Direcția de Sănătate Publică Suceava a hotărât închiderea grupei unde învață 29 de copii.

Măsura este valabilă pentru trei zile, în intervalul 29 – 31 ianuarie.

Reprezentanții I.S.J. Suceava spun că au fost realizate acțiuni de dezinfecție a grupelor de grădiniță, acțiuni ce se impun în asemenea situații.

Gripa sezonieră a suspendat cursurile și la o grădiniță din municipiul Suceava, unde au fost confirmate cinci cazuri de gripă.

Conform indicațiilor D.S.P. Suceava, la nivelul tuturor unităților școlare se realizează triajul zilnic în colectivitățile școlare, în vederea instituirii măsurilor de prevenire specifice îmbolnăvirilor prin infecții respiratorii acute și gripă.

ȘTIRI