Accesări: 4967

Incident stupid într-o localitate din zona Fălticeni. Un băiat în vârstă de șapte ani și-a pierdut viața în timp ce se plimba cu bicicleta. Minorul se afla pe un drum public.

Nenorocirea s-a petrecut miercuri, în jurul orei 16.

Băiatul, ce se deplasa pe strada Învățător Aramă din comuna Forăști, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.

Incidentul s-a petrecut pe un sector de drum în pantă, acoperit cu pietriș, în apropiere de un imobil.

Întâmplarea nefericită a fost anunțată prin 112.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanței Fălticeni.

Din păcate, pentru copilul de șapte ani nu s-a mai putut face nimic.

Personalul medical a declarat decesul minorului, după efectuarea manevrelor de resuscitare.

Băiatul suferise leziuni incompatibile cu viața.

Polițiștii au deschis un dosar penal ucidere din culpă.

ȘTIRI