Vești bune pentru cei care vor să călătorească spre Capitală. Compania Tarom reia din luna august zborurile zilnice pe ruta Suceava-București. Cursele au ca destinație Aeroportul Otopeni.
Sucevenii vor putea călători zilnic spre București, începând din 22 august.
Aeronavele Tarom vor decola de pe Otopeni la ora 21:45 și vor ateriza la Suceava la ora 22:55, iar de la Suceava la ora 5:20 cu aterizare la Otopeni la ora 6:50.
Altă veste bună este faptul că Tarom va suplimenta numărul curselor regulate spre București începând din 1 septembrie.
Vor fi șase curse suplimentare în fiecare săptămână. Zborurile din și spre Capitală vor avea loc în zilele de luni, marți, miercuri, joi, vineri și duminică.
Avioanele vor decola de pe Otopeni la 18:10 și vor ateriza la Suceava la 19:05, iar cursa retur va avea decolare de la Suceava la 19:45 și aterizare la Otopeni la 21:00.
Biletele de călătorie pot fi rezervate pe portalul companiei Tarom.