Tamponare încheiată cu dosar penal. Polițiștii fălticeneni l-au reținut pe un șofer care ieșea de la benzinărieLocal

Tamponare încheiată cu dosar penal. Polițiștii fălticeneni l-au reținut pe un șofer care ieșea de la benzinărie

       Accesări: 7183

Imprudența l-a dat de gol. Un șofer s-a ciocnit cu mașina într-un alt autovehicul, iar de aici și până la un dosar penal nu a fost decât un pas. Incidentul, fără victime, soldat doar cu pagube materiale, avea să scoată la iveală un detaliu pe care aveau să-l afle și polițiștii.

Oamenii legii au fost chemați la fața locului, imediat după producerea incidentului.

Aceștia au arătat toleranță zero, după ce au constatat că bărbatul consumase alcool.

Șoferul în cauză conducea un Volkswagen Passat, iar la ieșirea din stația de carburanți nu a acordat prioritate de trecere unui taxi Dacia Logan, care circula regulamentar, cele două mașini intrând în coliziune.

S-a întâmplat luni, la miezul nopții, pe strada Plutonier Ghiniță din municipiul Fălticeni.

Șoferul este din comuna Râșca și are 46 de ani.

Polițiștii l-au testat cu alcooltestul, aparatul indicând o alcoolemie de 1,56 mg/litru în aerul pur expirat. Agenții de la Biroul Rutier l-au însoțit pe conducătorul auto la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice.

În urma prelucrării acestora, s-a stabilit o concentrație de 3,19 g/litru alcool pur în sânge la prima probă și 2,94 g/litru la a doua probă. Este cea mai ridicată valoare de alcoolemie înregistrată anul acesta de polițiștii fălticeneni.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Oamenii legii au dispus în cursul zilei de marți, 6 septembrie, reținerea șoferului pentru 24 de ore.

Miercuri, 7 septembrie, el a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni pentru luarea unei măsuri privative de liberate. Procurorul a decis să aplice măsura preventivă a controlului judiciar.

Procurorii precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ȘTIRI