Sute de pelerini, numeroși preoți și arhierei l-au condus pe ultimul drum pe fostul Mitropolit Vlasie MogârzanReligie

Sute de pelerini, numeroși preoți și arhierei l-au condus pe ultimul drum pe fostul Mitropolit Vlasie Mogârzan

       Accesări: 9616

Momente de tristețe, regrete și lacrimi. Sute de pelerini din mai multe zone ale țării au ținut să ajungă la mănăstirea din satul Slătioara, vatră de ortodoxie autentică, pentru a-și lua rămas bun de la fostul Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Române de Stil Vechi. Vlasie Mogârzan s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani.

Inima i-a încetat să bată sâmbătă, 2 septembrie, la orele dimineții, pe când se afla internat la spitalul din Suceava.

Nouă arhierei au oficiat slujba de înmormântare, săvârșită pe platoul Mănăstirii Slătioara, în fața paraclisului de vară.

Un sobor alcătuit din peste 40 de preoți, stareți de mănăstiri, arhimandriți și diaconi au fost prezenți la ceremonia funerară.

Slujba s-a desfășurat după rânduiala specifică înmormântării unui mitropolit, trupul neînsuflețit fiind îmbrăcat cu veșminte arhierești, iar la piept fiind așezată Sfânta Evanghelie.

Adunați ca la o zi de sărbătoare, din toate colțurile țării, credincioșii au venit să-i aducă un ultim omagiu, la ceasul despărțirii, fostului Întâistătător al Bisericii Ortodoxe de Române de Stil Vechi.

Amintirile au rămas vii pentru mulți dintre aceștia, platoul mănăstirii fiind locul unde, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Glicherie și la Schimbarea la Față, obișnuiau să asculte predicile înălțătoare ale Mitropolitului Vlasie, dar și îndemnurile Înalt Prea Sfințitului Părinte pentru viață cumpătată, păstrarea dreptei credințe, post și rugăciune, smerenie, iubirea față de semeni, biserică și Dumnezeu.

La finalul ceremoniei solemne, Prea Sfințitul Flavian a ținut un cuvânt de rămas bun, vorbind despre viață și moarte, despre perioada înfloritoare pe care biserica a traversat-o în cei 30 de ani de păstorire sub oblăduirea Î.P.S. Mitropolit Vlasie.

„Îndoliată este toată adunarea de astăzi, îndoliate sunt și sufletele noastre. Viața aceasta este un examen. Ori că ești împărat, mitropolit, patriarh sau ultimul om, toți vom ajunge dincolo.”. „Ceea ce a văzut Sfântul Glicherie, biserica înflorită ca un trandafir, s-a întâmplat în perioada Mitropolitului Vlasie. El adus o viață tumultoasă și a încheiat pagina aceasta, dar rămâne la Mântuitorul. Noi, toți, vă mulțumim din suflet. Dumnezeul să-l ierte și să ne rugăm pentru el.”

Înconjurat de flori și de o mare de oameni, fostul Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Române de Stil Vechi a fost condus spre locul de veci, nu înainte ca toți cei prezenți, arhierei, stareți, starețe, preoți, monahi, monahii și credincioși veniți mai de aproape sau de departe, să-și ia rămas bun de la unul dintre cei iubiți ierarhi.

60 de ani petrecuți la mănăstire

Mănăstirea Slătioara era locul de suflet și punctul de pornire pentru Î.P.S Mitropolit Vlasie Mogârzân, așezământul monahal unde a îmbrățișat viața de mănăstire, de la vârsta de 15 ani.

Și-a dedicat viața, încă din tinerețe, rugăciunii, postului, faptelor bune și slujbelor bisericești.

În perioada comunistă devine ales stareț al aceleiași chinovii de călugări, într-o perioadă când prigoana autorităților era la ordinea zilei.

60 de ani i-a petrecut în Mănăstirea Slătioara, supranumită de credincioși drept Noul Ierusalim.

A fost contemporan cu Sfântul Ierarh Glicherie, pe care l-a cunoscut îndeaproape, fiindu-i model în viața monahală.

Hirotonit Arhiepiscop și Mitropolit în anul 1992, episcopul Vlasie Mogârzan duce mai departe misiunea predecesorilor săi, de a întări, păstra și propovădui dreapta credință, Biserica Ortodoxă Română de Stil Vechi cunoscând o perioadă înfloritoare, timp de 30 de ani fiind construite noi mănăstiri, schituri și biserici.

ȘTIRI