Sute de gospodării din Fălticeni vor putea fi branșate la noua canalizare. Contractele se încheie din decembrieExclusiv

Sute de gospodării din Fălticeni vor putea fi branșate la noua canalizare. Contractele se încheie din decembrie

       Accesări: 2916

Vești bune pentru o parte dintre fălticenenii care locuiesc la case. Trei tronsoane din noua rețea de canalizare vor deveni funcționale în luna decembrie. Operatorul local face în această perioadă probele necesare pentru a se asigura că nu sunt probleme pe conductele de apă uzată.

Realizată printr-un proiect cu fonduri europene, noua rețea de canalizare din Fălticeni este cuplată la cinci Stații de Pompare Ape Uzate (SPAU), trei dintre acestea fiind deja branșate la energie electrică.

Funcționalitatea acestora și a infrastructurii subterane este verificată de specialiștii ACET Fălticeni până la sfârșitul lunii noiembrie.

Contractele pentru serviciul canalizare se încheie din decembrie

Pe final de an, în luna decembrie, operatorul local va putea întocmi contractele pentru serviciul de canalizare.

Proprietarii de case din două zone ale municipiului Fălticeni (Dumbrava Minunată și Tâmpești) vor beneficia de noul serviciu care vine la pachet cu un set de gratuități în privința documentației.

Branșarea de la conducta de canalizare în cămin se face fără costuri, proprietarii urmând să plătească doar racordul de la cămin în locuință, racordul fiind pe zona de proprietate privată.

Beneficiarii trebuie să știe că un alt avantaj este și faptul că nu vor plăti nici partea de documentație necesară racordării la sistemul de apă menajeră, respectiv proiectul, certificatul de urbanism, avizele și autorizația de construire, aceasta fiind suportate din fondurile proiectului.

„Adresez tuturor fălticenenilor care locuiesc pe aceste străzi și care au racordul la canalizare la limita proprietății să se adreseze în luna decembrie ACET pentru a realiza branșarea pe proprietatea lor.”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman. „Fac precizarea că pentru încheierea acestui contract nu este necesar proiect, certificat de urbanism, avize sau autorizație de construire. Sunt facilități incluse în proiectul actual, ele sunt oferite gratuit, în cadrul proiectului. Solicitarea mea este ca ei să beneficieze, acum, de aceste avantaje, adică în luna decembrie să se adreseze celor de la ACET și să încheie contractul pentru că toate aceste proceduri se realizează în mod gratuit.”

Primar Cătălin Coman

Locuințele de pe 12 străzi din municipiul Fălticeni vor putea fi branșate din luna decembrie la noua rețea de canalizare.

Beneficiarii sunt proprietarii de case de pe străzile Caporal Popescu, Ion Creangă (zona de nord – ieșirea spre Rădășeni), Dumbrava Minunată, Sublocotenent Grigoraș, Doctor Tatos, Caporal Popescu și Aleea Lizucăi.

Contracte pentru canalizare vor putea încheia și cei aflați în zona Tâmpești, pe străzile Caporal Diaconița, Plutonier Ghiniță, Humorului, Plugari (parțial), 2 Grăniceri (parțial).

Un alt segment al noii rețea de canalizare din Fălticeni, care va deveni funcțional de luna viitoare, este cel din capătul cartierului Dimitrie Leonida, la blocul 28, scările A, B, C, D și E.

La celelalte două tronsoane de canalizare lucrările sunt finalizate, în prezent se lucrează la obținerea avizelor pentru branșarea la energie electrică pentru SPAU 1, destinat străzilor Sucevei, Ion Creangă, Sergent Sava, Zorilor (parțial), Pictor Aurel Băeșu (parțial), Caporal Ciofu, Caporal Movileanu, Caporal Manolache.

În același stadiu de lucru se află și documentația pentru SPAU 3, de pe strada Aleea Teilor (zona Așezământului Social „Sfântul Andrei”).

SPAU 5. Strada Dumbrava Minunată, Strada Caporal Popescu

ȘTIRI