Sursă nouă de apă pentru locuitorii Comunei Forăști. Captarea se face de la 70 de metri adâncimeRural

Sursă nouă de apă pentru locuitorii Comunei Forăști. Captarea se face de la 70 de metri adâncime

       Accesări: 3369

Soluții actuale și prompte la probleme recente. Autoritățile Comunei Forăști au reușit să rezolve una dintre probleme cu care se confruntau în ultima perioada. Pe toată durata verii, unele gospodării rămân fără apă curentă, asta pentru că în multe gospodării apa potabilă este folosită intensiv la stropitul culturilor, fapt care duce la golirea rapidă a rezervoarelor.

Și seceta din sezonul estival a contribuit la adâncirea problemelor privind accesul la sursa de apă, mai ales că pânza freatică a scăzut, după cum susțin specialiștii.

În urmă cu aproximativ o lună s-au înregistrat mai multe sincope în alimentarea cu apă, din unul și același motiv, consumul aproape fără limită.

Administrația locală a preferat să nu raționalizeze apa, ci să apeleze la simțul civic și la înțelegerea oamenilor. Pentru a nu se mai ajunge la situații limită, Brăduț Avrămia, administratorul public al Comunei Forăști, a promis locuitorilor demararea unei noi investiții în zona râului Moldova, pentru identificarea unei noi surse de apă potabilă.

În urma unei expertize geotehnice, echipe specializate în foraj au început lucrările pentru amenajarea unui puț. Miercuri seara s-a ajuns la pânza freatică, aflată la 70 metri adâncime.

Experții spun că au dat de o sursă de apă arteziană care generează un volum de apă foarte generos.

Brăduț Avrămia afirmă că noua sursă este arhisuficientă și va putea asigura singură, necesarul de apă potabilă pentru toată comuna. El a precizat că investiția pentru captarea apei nu va avea nevoie de pompe electrice, deoarece presiunea apei arteziene este îndestulătoare.

„După cum am promis, am contactat o firmă de foraj, care a venit la fața locului. S-a forat încă un puț la o adâncime de 70 de metri.”, a explicat Avrămia. „Minunea” a apărut aseară, iar acum avem apă arteziană. Pânza freatică oferă un debit puternic. Apa pe care am captat-o și iese la suprafață, fără ajutorul pompelor va fi distribuită în bazinul de colectare, iar, pe urmă, în bazinul de distribuție la Forăști.”

Administratorul public al Comunei Forăști a catalogat noua investiție drept „o realizare mare la care a pus mult suflet”.

El precizat că toate cele trei surse (puțuri) de apă, realizate prin programul SAPARD, în anul 2004, din care se face alimentarea localității, au fost decolmatate cu ajutorul acelorași specialiști în foraje.

Puțurile decolmatate vor fi utilizate ca soluție de avarie în cazul în care sursa primară de apă nu va avea debitul necesar.

Noua sursă de apă va putea fi utilizată peste trei-patru săptămâni, în această perioadă urmând să fie realizate diligențele necesare pentru întocmirea documentației și amenajările care se impun în proiect.

ȘTIRI