Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 31 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate și externate (22 la Timișoara, 8 la București și unul la Iași).
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 17 ani și 89 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 11 pacienți, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienților este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unități medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.604 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.950 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 98 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Situația există la nivelul județului Suceava
– 2086 de persoane care sunt monitorizate la domiciliu,
fără
simptomatologie specifică (1642 de persoane care au călătorit în zonele de risc
și 444 membri de familie);
– 28 persoane ieșite din autoizolare (total persoane iesite din
autoizolare 596);
– 161 persoane aflate în carantină în spațiile special amenajate;
– 2 persoane sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 10.000
de lei care nu au respectat autoizolarea, pe raza mun. Câmpulung
Moldovenesc și Gura Humorului.
Până în prezent au fost aplicate 10 amenzi pentru nerespectarea măsurilor de
autoizolare, în valoare totală de 100.000 de lei.
Cazurile de îmbolnăvire cu noul coronavirus nu mai sunt date publicității la nivel județean. Raportarea se face doar la nivel național.