Vești bune pentru elevi și profesori. Toate grădinițele, școlile și colegiile din zona Fălticeni rămân deschise și săptămâna viitoare. Gradul de ocupare al paturilor destinate pacienților cu patologie COVID este acum, în județul Suceava, de 41,76%.
Acesta este factorul care stabilit de autorități pentru trecerea de...
10.02.202202703
Anul 2022 va fi orientat spre dezvoltare și investiții la nivel local. Mai multe proiecte ce vor fi finanțate din fonduri proprii sunt anunțate de Primăria Municipiului Fălticeni. Pe lista obiectivelor este inclusă și Baza Nautică „Nada Florilor” care va suferi transformări radicale la nivel estetic și...
10.02.202204074
Destin spulberată pe șosea. Un fălticenean și-a pierdut viața, într-un accident rutier petrecut pe strada Pleșești Gane. El a fost lovit în plin de un autoturism Skoda Octavia, condus de un localnic, ce se deplasa dinspre Țarna Mare spre Strada Botoșanilor.
Victima este un bărbat de 69 de ani, care locuia câteva sute...
09.02.202207374
Chiar dacă sună poetic, evenimentul de lansare a noului meniu de la Imperial Grill & Music a fost ca o plimbare cu caleașca Cenușăresei. Farfuriile pline de preparate noi și super gustoase ieșeau din bucătărie grăbite și treceau din mâinile ospătarilor entuziasmați direct pe mesele oaspeților. Bufetul cu preparate,...
09.02.2022014249
Tânără și neliniștită. La numai 20 de ani, o adolescentă s-a ales cu un dosar penal. Două infracțiuni la regimul rutier au fost înregistrate pe numele acesteia, după ce polițiștii din Fălticeni au constatat abaterile săvârșite.
La miezul nopții, la ora 0.55, tânăra, originară din Dolhești, conducea un autoturism...
08.02.202203858
Schimbarea schimbării și restricții peste alte restricții. Autoritățile au decis să „înnoiască” la începutul acestei săptămâni perioada de interdicții pentru populație, activități economice, sportive și culturale pe fondul evoluției epidemiologice. Așa se face că municipiul Fălticeni și alte 16 localități...
07.02.202209167
Evenimentele rutiere s-au ținut lanț în prima zi a săptămânii. Al doilea incident din Fălticeni a avut loc în cartierul Republicii, la intersecția cu varianta de trafic greu. Ca și în cazul accidentului mortal de pe strada Pleșești Gane, victima a fost tot un pieton.
Este vorba de un tânăr de 16 ani care traversa...
07.02.2022011557
Început de săptămână cu trei accidente rutiere. Două dintre acestea s-au petrecut în municipiul Fălticeni, la distanță de aproximativ 50 de minute. Primul s-a produs pe strada Pleșești Gane, în zona unei treceri de pietoni.
Un bărbat, localnic, a fost accidentat de un autoturism Skoda Octavia, condus de un...
06.02.202201116
Rate de infectare zilnice tot mai mici. Numărul cazurilor de coronavirus este în scădere în municipiul Fălticeni și în majoritatea localităților arondate, în prima decadă a lunii februarie. Tendința se observă și la nivelul internărilor din sectorul COVID.
Spitalul Municipal Fălticeni are la momentul de față 64 de...
06.02.2022010844
Zeci de accidente, contravenții, permise reținute, amenzi și dosare penale. Așa arată „radiografia” primei luni din anul 2022, în zona de competență a Biroului Rutier Fălticeni. Acestea sunt completate de trei alcoolemii record, înregistrate în ianuarie, situație nemaiîntâlnită de agenți în ultimii 10 ani.
Este...
06.02.202201350
Cel mai important capitol pentru administrația locală va fi pe masa aleșilor locali. Bugetul Municipiului Fălticeni va fi adoptat săptămâna viitoare în cadrul unei ședințe extraordinare. Valorile veniturilor și ale cheltuielilor locale vor fi prezentate pe larg, în fața deliberativului, de primarul Cătălin...
05.02.202201410
Experiențele europene aduc plus valoare actului educațional. Beneficiile programelor Erasmus+ s-au reflectat de-a lungul anilor și la nivelul Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, unitate de învățământ ce pune accent tot mai mult pe colaborări la nivel internațional. Cea mai nouă participare s-a cristalizat în jurul unui...
04.02.202204318
Un fenomen greu de stopat. Contrabanda cu țigări este la ordinea zilei în municipiul Fălticeni, iar persoanele care o practică acționează în zona gangului dintre strada Ana Ipătescu și B-dul Revoluției. Aici a fost identificat un localnic care avea asupra sa o sacoșă din plastic de culoare neagră.
Individul, în...
04.02.202201825
Un act nesăbuit i-a adus numai necazuri. Șoferul fălticenean, care în dimineața zilei de 30 ianuarie, circula cu mașina în zig-zag pe Bulevardul 2 Grăniceri, spre podul viaduct, a fost reținut de polițiști la data de 2 de februarie. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, pe numele căruia agenții i-au întocmit dosar penal, a...
Elevii și profesorii pot sta fără griji. Școlile din zona Fălticeni și din restul județului își continuă activitatea cu prezență fizică și în următoarele zile. Noua condiție pentru ca unitățile de învățământ să treacă la sistemul de predare de la distanță (online) este legată gradul de ocupare al paturilor...
03.02.202201734
Aventură terminată cu dosar penal. Un tânăr din comuna Mălini va face cunoștință cu rigorile legii, după ce și-a permis luxul de a le ignora. Acesta a fost depistat pe raza municipiului Fălticeni, conducând un autoturism deși nu mai avea acest drept.
Agenții l-au verificat pentru un control de rutină, pe strada...
03.02.202203252
Restricțiile continuă și în luna februarie. Pentru cinci localități din zona Fălticeni măsurile specifice scenariului roșu au fost prelungite. Decizia aparține membrilor CJSU Suceava, în urma ședinței de miercuri.
Municipiul Fălticeni, comunele Fântâna Mare, Hârtop, Preutești și Rădășeni au primit alte 14 zile...
02.02.20220970
Vești bune și la început de februarie. Numărul cazurilor de coronavirus continuă să scadă, după cum indică datele furnizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava. Trei localități se află în scenariul galben, iar altele două urmează să părăsească scenariul roșu.
În altă ordine de idei, zona Fălticeni iese...
Schimbări în legislație. Autoritățile au modificat ordinul comun privind funcționarea școlilor, ca urmare a reducerii perioadei de carantină. Potrivit noului document, trecerea la predarea cursurilor de la distanță (online) a claselor, grupelor sau școlilor, integral, la apariția cazurilor de coronavirus se va face pentru...
01.02.202201061
Viața culturală fălticeneană vibrează. Cenaclul „Nicolae Labiș” își continuă activitatea, iar cu fiecare nouă manifestare numărul invitaților crește. Prima întâlnire din acest an s-a desfășurat pe 30 ianuarie, la Galeria Oamenilor de Seamă, în prezența unui grup numeros de tineri liceeni și profesori de la cele...
01.02.202203867
Probleme vechi, soluțiile se lasă așteptate. Tinerii fălticeneni care vor să obțină un permis trebuie să se înarmeze cu răbdare. Decalajul între proba teoretică și examenul de traseu este de jumătate de an, județul Suceava fiind campionul Moldovei la acest capitol.
Situația nu se va îndrepta prea curând, însă sunt...
01.02.202201341
Schimbare la început de lună. Centrul de vaccinare din Fălticeni are un nou program de funcționare. Acesta este valabil de astăzi, 1 februarie.
Unitatea va fi deschisă, ca și până acum, zilnic. Cu toate acestea există câteva modificări.
Centrul va funcționa de luni până vineri între orele 10.00 și 16.00, iar...
01.02.202203060
Acțiune în sistemul sanitar. Valul cinci al pandemiei începe să-și piardă din intensitate, însă autoritățile rămân prudente și vor să se asigure că unitățile medicale sunt pregătite să treacă cu bine și de acest hop. Prefectul Alexandru Moldovan s-a deplasat la Fălticeni pentru o ședință de lucru la sediul...
31.01.202205277
Aventură, la primele ore ale dimineții, încheiată cu accident. Un fălticenean a ieșit la plimbare cu mașina, însă modul cum a făcut-o le-a atras atenția agenților de la rutieră. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, circula pe Bulevardul 2 Grăniceri, înainte de podul viaduct, ca și când strada era a lui.
Șoferul,...
31.01.202203128
Sănătatea este cel mai preț dar pentru om. Pentru a ne menține în formă și plini de vitalitate avem nevoie de o alimentație echilibrată și diversificată, alcătuită din produse cât mai bune cu putință. Câteva dintre acestea se regăsesc în Farmacia Morpheus care s-a orientat de puțin timp și spre segmentul bio și...
31.01.202201243
Început de săptămână cu vești bune. Cazurile de coronavirus au reintrat, după trei săptămâni, pe o pantă descendentă. Numărul infecțiilor s-a redus, la fel și cazurile active din municipiul Fălticeni.
Cu toate acestea, incidența a crescut, rata de infectare depășind 15 la mie.
Potrivit datelor furnizate de DSP,...
Reușite răsplătite pe măsură străduinței. 50 de elevi ai Colegiului „Vasile Lovinescu” au avut parte de o surpriză plăcută spre finalul primului semestru. Sunt liceenii cei mai silitori ai unității de învățământ, care au primit un stimulent binevenit pentru rezultatele bune și foarte bune la învățătură...Local
Evoluție pozitivă în zona epidemiologică. Cazurile de coronavirus continuă să crească în zona Fălticeni, însă vestea bună este că acum numărul infectărilor nu mai este la fel de ridicat ca în ultimele două-trei zile. Cu toate acestea, în șapte localități incidența atinge cel mai mare nivel de la începutul...
29.01.202201518
Scenariu roșu și peste 300 de cazuri de coronavirus. Așa arată, la final de ianuarie, situația epidemiologică în municipiul Fălticeni. Creșterea cazurilor de infecție se reflectă și în internările din sectorul COVID.
În ultimele trei săptămâni, la Spitalul Municipal Fălticeni au ajuns tot mai mulți pacienți...
Iarna va „răbufni” din nou. Luna ianuarie ne-a obișnuit cu câteva episoade de vreme severă, iar unul tocmai urmează să înceapă. Meteorologii au anunțat două zile cu viscol și ninsori abundente în județul Suceava.
Specialiștii ANM au emis două avertizări, cod portocaliu și cod galben între 30 și 31...Local
Coronavirusul face noi victime. Două persoane din municipiul Fălticeni și comuna Bogdănești sunt printre cele care în ultimele 24 de ore au fost răpuse de agentul patogen. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, alți patru suceveni, din Grănicești, Păltinoasa, Udești, Bilca și Suceava au murit, în același interval...
28.01.202208222
Garnitura liberală se înnoiește. PNL va avea începând de luna viitoare un nou reprezentant în Consiliul Local Fălticeni. Profesoara Mariana Amarie va ocupa locul rămas liber în deliberativ, după demisia fostului coleg Ionel Vasiliu.
Mandatul acestuia va fi validat, mai întâi, de Judecătoria Fălticeni, după care vor...
28.01.202202374
Scenariul roșu continuă să predomine și la sfârșitul lunii ianuarie. 19 din cele 21 de localități au parte de restricții pentru 14 zile, măsuri care, spun membrii CJSU, au menirea să limiteze răspândirea coronavirusului. Numărul infecțiilor în majoritatea localităților este în creștere, după cum indică datele...
26.01.202204869
90 de zile vor avea doar calitatea de pieton. Doi conducători auto foarte grăbiți au rămas fără permis, după ce au fost depistați în municipiul Fălticeni circulând cu viteze de deplasare de două mai mari decât limita admisă în localitate. Aceștia au fost înregistrați de aparatul radar cu 112 km/h.
Este vorba de doi...
26.01.202201150
Cifrele se schimbă permanent în zona epidemiologică. Cazurile de infectare în municipiul Fălticeni continuă să crească, la fel și incidența care atinge valori fără precedent. Potrivit datelor furnizate de DSP Suceava, la data de 26 ianuarie, la nivel local sunt 317 persoane diagnosticate cu noul coronavirus.
În spitalul...
25.01.202201704
Spirit, credință și recunoștință. Sub semnul acestor trei coordonate s-au desfășurat momentele dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, marcate și anul acesta de Protoieria Fălticeni. 24 ianuarie este un reper important nu doar pentru autorități ci și pentru biserică, idee exprimată prin cele două evenimente...
25.01.20220401
Cum va fi lumea de mâine? Întrebarea care frământă generația actuală poate avea un răspuns în dezvoltarea durabilă. În tainele acestui concept relativ nou, promovat tot mai mult în politicile Uniunii Europene, au fost introduși elevii Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, unde preocuparea pentru educarea tinerei...
Testele rapide au ajuns în centrele școlare de distribuție. Colegiul Național „Nicu Gane” este unul din cele șapte centre stabilite la nivel județean pentru a le împărți unităților de învățământ. Aproximativ 400.000 de bucăți au fost livrate Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
61.600 de teste rapide COVID...
22.01.202203117
Cazurile de coronavirus cresc necontenit. Municipiul Fălticeni și Comuna Rădășeni au ajuns la rate de infectare peste 9 la mie, după cum indică datele furnizate de DSP Suceava. Sunt cele mai mari incidențe înregistrate de la începutul pandemiei (martie 2020) și până în prezent.
Tendința este ascendentă, iar...
22.01.202201533
Sesiune nouă de concurs în mediul educațional. Funcțiile de director și director adjunct revin în actualitate, după ce peste 90 dintre posturi au rămas vacante. 19 dintre acestea sunt disponibile la unități de învățământ aflate în zona Fălticeni.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava anunță organizarea unei noi...
Urmează o nouă „repriză” de iarnă autentică. Județul Suceava va fi timp de două zile sub Cod Galben. Specialiștii ANM anunță viscol și ninsori însemnate cantitativ.
Avertizarea meteo este valabilă de sâmbătă, 22 ianuarie, ora 17, și până luni, 24 ianuarie, ora 10.
Vântul va avea intensificări, va fi...
21.01.202203723
Șoferii indisciplinați sunt mereu în vizorul oamenilor legii. Zeci de conducători auto au fost trași pe dreapta de agenții Biroului Rutier Fălticeni pentru abaterile comise pe drumurile naționale. Prezența lucrătorilor de poliție a avut ca motiv prevenirea producerii accidentelor rutiere.
Acțiunea s-a desfășurat timp de...
21.01.202201963
Situația epidemilogică se înrăutățește. La trei săptămâni distanță de la debutul acestui an, zona Fălticeni intră în zona roșie. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la momentul actual, 21 ianuarie 2022, sunt 737 de cazuri active de coronavirus.
În ultimele trei zile, numărul...
20.01.202203126
Eveniment în mediul educațional local. Un expert francez în ecologie a făcut un popas la Fălticeni pentru promovarea unui concept modern al vremurilor noastre. Dominique Lefèvre, de profesie cadru didactic, s-a întâlnit cu elevii și profesorii Colegiului „Vasile Lovinescu” cărora le-a vorbit despre dezvoltare...
20.01.202202114
Element de noutate în sistemul medical local. Spitalul Municipal Fălticeni înființează un Centru de Evaluare pentru pacienții COVID. Managerul Vlad Morariu afirmă că structura este aproape finalizată și va fi funcțională începând din 25 ianuarie.
Centrul de evaluare este o structură organizată în cadrul unității...
19.01.202201797
Încep să solicitările pentru sistemul medical local. Spitalul Municipal Fălticeni are tot mai mulți pacienți infectați cu noul coronavirus. Din prima decadă a lunii ianuarie, internările au crescut constant.
Unitatea sanitară dispune în prezent de 60 de paturi pentru persoanele cu patololgie COVID.
Până acum câteva...
17.01.2022010126
Început de săptămână cu vreme extremă și pagube materiale. Codul portocaliu și-a produs efectele și în municipiul Fălticeni. Vântul puternic a smuls acoperișul de pe un bloc și l-a aruncat peste mașinile aflate în parcare.
Deși furtuna n-a durat mai mult de 10 minute, a fost suficient pentru a provoca daune materiale...
„Vânătoarea” șoferilor aflați în stare de ebrietate continuă. Agenții Poliției Rutiere Fălticeni au desfășurat acțiuni de prevenire pe linia producerii accidentelor care au ca și cauză condusul sub influența băuturilor alcoolice. În ultimele patru zile, oamenii legii au fost permanent prezenți în traficul auto,...
17.01.20220798
Se apropie o nouă minivacanță în mediul educațional. Elevii, preșcolarii și profesorii nu vor merge la cursuri lunea viitoare, pe data de 24 ianuarie. Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătoare legală și zi nelucrătoare.
Până la finalul acestui an școlar, elevii vor mai avea o zi liberă.
Pe 1 iunie nu se...
17.01.202203440
Schimbare în zona epidemiologică. Municipiul Fălticeni revine în scenariul roșu după aproape trei luni de la ultimele restricții impuse de CJSU. Numărul cazurilor active de coronavirus a crescut constant, la fel și rata de infectare.
Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul...