09.01.202001920
Consiliul
Profesoral al Școlii de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” din Fălticeni și-a
prezentat bilanțul, la încheierea anului de învățământ 2018-2019.
Întâlnirea de
bilanț a avut loc în aula Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, miercuri, 8
ianuarie.
La evenimentul prezidat de comandantul școlii,...
În această dimineață, ACET Fălticeni își
trimite echipa de intervenție pe strada Armatei, pentru remedierea unor
defecțiuni pe o conductă de oțel (conducta de 400 milimetri), pe strada Armatei.
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă
până la ora 16:00, a transmis dispeceratul furnizorului.
Vor fi afectaţi...
08.01.20200791
În ultimele 24 de ore,
pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 6
incendii.
Cinci dintre acestea au
izbucnit din cauza coșului de fum necurățat sau amplasat necorespunzător față
de materialele combustibile.
În noaptea de marți spre
miercuri, 7-8 ianuarie, militarii Detașamentelor de...
07.01.20200579
Inspirați de proiectul POV21, inițiat de un grup de adolescenți și studenți români care doresc să facă cunoscute punctele de vedere ale tinerilor din secolul XXI, mai mulți adolescenți înceacă să-i mobilizeze și pe tinerii din Fălticeni, să se exprime în spațiul public.
“POVestește-ne, te facem auzit!”, este...
06.01.202001058
Botezul Domnului este cunoscut în popor sub denumirea de
Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, de către Sfântul Ioan Botezătorul,
poartă și denumirea de „Epifania” sau „Teofania”, termeni care provin din limba
greacă și înseamnă „arătare”, „descoperire”.
Atunci cand Ioan a acceptat să-l boteze pe...
05.01.202004486
În perioada 10 - 23 ianuarie 2020, va avea loc o nouă
sesiune de admitere în instituțiile de învățământ care pregătesc personal
pentru Ministerul Afacerilor Interne.
La Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş”
din Fălticeni sunt disponibile 170 de locuri (150 de locuri alocate Jandarmeriei
Române,...
04.01.202002784
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben pentru intervalul 4 ianuarie, ora 18.00 - 6 ianuarie 2020, ora 6.00.
Sunt prognozate ninsori moderate cantitativ, depuneri de nou strat de zăpadă și intensificări ale vântului ce vor genera spulberarea și viscolirea zăpezii.
Avertizarea este valabilă...
28.12.201903350
După o lungă așteptare, ninge și la Fălticeni!
În doar câteva ore, orașul a îmbrăcat haina de iarnă.
Previziunile meteorologilor arată că zăpada se va așterne și în cursul zilei de duminică.
https://youtu.be/78sVdZ8rviY
...
28.12.20190433
Continuând
tradiția ultimilor ani, Muzeul de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni a găzduit un nou concert de
colinde, în ziua de Sfântul Ștefan.
Evenimentul s-a
desfășurat în clădirea principală a muzeului, în prezența unui public numeros.
Scara monumentală
a muzeului a devenit scenă pentru colindătorii care...
28.12.201902833
Detașamentul de Pompieri din Fălticeni a fost solicitat în această dimineață, după ora 8, la un incendiu care a izbucnit într-o garsonieră din Fălticeni, pe strada Dimitrie Leonida.
La sosirea salvatorilor, cu două autospeciale pentru
stingerea incendiilor, focul se manifesta în bucătăria locuinței.
Ardeau mocnit...
26.12.20190711
Voluntarii Grupului Local de Tineret “Aripi în Europa” și-au adunat și anul acesta forțele și au reușit, sprijiniți de donatorii inimoși din oraș, să facă Crăciunul mai bun persoanelor defazorizate din oraș și din împrejurimi.
Tinerii au organizat, înaintea sărbătorilor, un stand de decorațiuni handmade pe care...
25.12.201901872
Ideea introducerii luminii electrice în Fălticeni i-a
aparținut primarului Artur Gorovei, în anul 1912.
Doi ani mai târziu, Primăria a finalizat construirea uzinei electrice. După alți 10 ani, Fălticeniul devine cel de-al treilea oraş din nordul Moldovei cu distribuţie de medie tensiune.
În octombrie 1925 a...
24.12.201901711
Au sperat la un câștig înainte de sărbători. Mai mulți comercianți dornici să obțină un profit bunicel, au venit la târg cu pomi de Crăciun. Brazii, tăiați din pădurile aflate în apropiere, au fost aduși în Piața Agroalimentară din Fălticeni.
Deși vânzarea acestora se face sub un regim special, câteva persoane...
24.12.20190370
În ajunul marii sărbători a Nașterii Domnului, vă prezentăm înregistrarea concertului caritabil de colinde "Dăruim din suflet", organizat de Colegiul Tehnic "Mihai Băcescu" din Fălticeni.
Evenimentul, ajuns în acest an la ediția a XIII-a, s-a desfășurat pe data de 10 decembrie 2019, în sala de spectacole a Centrului...
23.12.20190471
Primăria Fălticeni a organizat evenimente comemorative cu
ocazia împlinirii a 30 de ani de la izbucnirea Revoluției care a dus
la căderea comunismului în România.
Duminică, 22 decembrie, manifestările au debutat cu depunerea de coroane de flori la “Monumentul Eroilor Revoluției” din Piața “Casa...
22.12.201901202
În această săptămână, Muzeul Apelor “Mihai Băcescu” din Fălticeni a fost gazda unui
eveniment cultural deosebit.
Sub îndrumarea preotului profesor Constantin Feștilă, Cercul de folclor “Veșnicia s-a născut la sat”, de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”, a prezentat proiectul “Șezătoarea, punte între...
22.12.20190795
Clubul Copiilor
din Fălticeni va sărbători 60 de ani de existență, în prima parte a anului 2020.
Instituția a fost
înființată pe data de 26 februarie 1960, sub denumirea de “Casa
pionierilor”.
Clubul acoperă o
gamă diversă de activități pentru cei peste 1000 de elevi, din Fălticeni și din
localitățile...
21.12.2019012708
Un accident rutier s-a produs în această seară, în jurul orei 18, pe strada Ion Creangă din Fălticeni.
Un autoturism a suferit avarii serioase după ce conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers. Pe fondul neadaptării vitezei, automobilul, un model Audi A3, s-a izbit violent în două garduri de fier a...
20.12.20190210
Acesta este titlul volumului de versuri al cărui autor este
doamna farmacist Maria Mitocaru, și a cărui lansare a avut loc joi, 5 decembrie
2019, în Sala , "Pictor Aurel Băeșu”.
Ziua de început de iarnă s-a bucurat și ea, întrucât ne-a
dăruit cu soare luminos iar cearșaful, alb și subțire, de nea ascundea...
19.12.201903435
Premergător
sărbătorilor de iarnă, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice
Suceava a organizat o acțiune pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea
faptelor de evaziune fiscală și comerț ilicit.
Au
fost verificate 34 de societăți comerciale, întreprinderi individuale și persoane
fizice autorizate.
Pe...
18.12.20190727
În luna decembrie, în Parcul Prefecturii din Fălticeni (mai cunoscut sub fosta denumire - 23 August), dar și în alte zone ale orașului, au fost montate hrănitori pentru păsările sălbatice.
Inițiativa montării hrănitorilor pentru păsări aparține Asociației Ghizilor din Bucovina.
Vicepreședinta Asociației ...
18.12.20190688
Pe data de 28 decembrie 2019, în municipiul Fălticeni va
avea loc a patra ediție „Gala Comunității Fălticenene”, un eveniment care își
propune să ofere bucurie celor aflați în nevoie și să le ofere cetățenilor șansa
de a se implica activ în dezvoltarea comunității locale.
Evenimentul va avea loc la Restaurantul...
17.12.201901316
Voluntarii Grupului Local de Tineret “Aripi în Europa” din Fălticeni continuă tradiția și organizează
și în acest an o acțiune caritabilă în sprijinul persoanelor defavorizate.
În acest sens, tinerii au confecționat diverse decorațiuni
alăturii de copiii participanți la activtățile organizate săptămânal...
16.12.20190612
Fălticeniul a
găzduit sâmbătă și duminică, 14-15 decembrie 2019, al treilea turneu din prima
fază a Campionatului național de minivolei.
Echipa B a
Clubului Sportiv Școlar “Nicu
Gane” și-a câștigat toate cele trei meciuri programate în acest turneu.
Primul meci al zilei de sâmbătă, derbiul dintre Fălticeni...
15.12.201901322
Un nou succes pe portativ. Elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” și-au adjudecat premiul I la Concursul județean „Colind de Crăciun”, desfășurat sâmbătă, 14 decembrie, la Suceava. Membrii corului unității de învățământ din Fălticeni au impresionat juriul, reușind să câștige la categoria rezervată claselor...
15.12.20190260
În cadrul manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă, la Fălticeni
s-a desfășurat tradiționalul turneu de tenis de masă, organizat de Primăria
Fălticeni și ACS Șomuz Fălticeni.
Competiția este înscrisă în calendarul național AmaTur.
Turneul, de categoria A, s-a desfășurat sâmbătă, 14 decembrie, în...
Se schimbă garnitura de la vârf. Posturile de conducere de la Colegiul „Nicu Gane” sunt disponibile, după ce tandemul Cristina Nechifor - Laurențiu Tomescu au transmis Inspectoratului Școlar Județean cererea prin care au anunțat că renunță la funcții deținute. Începând din 9 decembrie, profesorii pot depune dosarele...
14.12.201905803
Amestecul de alcool și aventură la volan se încheie de cele mai multe ori la poliție. Este și cazul unui bărbat din Fălticeni care s-a ales cu dosar penal. Individul, beat clampă, s-a suit într-o mașină după ce terminase de consumat licori bahice, în zona Gării.
Avea chef de plimbare, așa că și-a făcut hatârul....
11.12.20190671
Secția de tenis ACS Nada Florilor a participat la Turneul
Campionilor M.P.G., organizat la București în data de 8 decembrie 2019.
Cea de-a X-a ediție a turneului s-a bucurat de prezența
celor mai buni sportivi în acest sistem competițional din: București,
Constanța, Craiova, Galați, Cluj, Timișoara, Fălticeni, Târgu Jiu,...
10.12.201901725
În ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae, premergător zilei sale de naștere, farmacista Maria Mitocaru a lansat volumul de poezie "Dragoste de viață".
Familia, prietenii și colegii Mariei Mitocaru au făcut neîncăpătoare Sala "Pictor Aurel Băeșu".
Cronica de Fălticeni prezintă înregistrarea integrală a lansării...
08.12.201901456
Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni a organizat, la sfârșitul acestei săptămâni, cea de-a IX-a ediție a Simpozionului Internațional “România între Occident și Orient”.
Întâlnirea a avut loc în cadrul Centrului de Documentare și Informare al Colegiului și a fost moderată de profeoara Elena Deleanu....
Colegiul Tehnic “Mihai
Băcescu” din Fălticeni
continuă tradiția evenimentelor caritabile organizate în preajma Crăciunului.
Școala va organiza cea de-a XIII-a ediția a concertului “Dăruim din suflet”.
Manifestarea va avea loc marți, 10 decembrie 2019, de la ora 16.30, în sala de spectacole a Centrului Cultural...
05.12.201905823
Două autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit în noaptea de miercuri spre joi, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în interiorul unei locuințe din satul Petia, comuna Bunești.
Incendiul a fost anunțat prin numărul de urgență 112, la ora
23.27.
Potrivit Inspectoratului...
Secția de tenis ACS “Nada Florilor” a participat, cu o delegație formată din 23 de mici tenismeni, la Turneul Campionilor – Tenis10 FRT.
Competiția, organizată sub egida Federației Române de Tenis, s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, 28-29 noiembrie, la Brașov.
Au participat 150 dintre cei mai...
04.12.201902916
Feerie de culori în orașul de pe Șomuz. Luminile festive au fost aprinse miercuri, cu o seară înainte ca Moș Nicolae să aducă daruri în ghetuțele copiilor. Primăria Fălticeni a păstrat obiceiul ultimilor ani, astfel că în prima săptămână din decembrie a pus în funcțiune iluminatul de sărbători.
Câteva noi...
04.12.201901606
În cadrul unei
ședințe extraordinare a Consiliului Local Fălticeni, care s-a desfășurat
miercuri, 4 decembrie 2019, consilierii fălticeneni s-au abținut în bloc în
momentul votului pentru aprobarea proiectului de hotărâre privind Planul anual
de evoluție a tarifelor pentru furnizarea serviciilor publice de alimentare...
04.12.201901465
Maria Mitocaru vine în poezie cu blazon din universul de frunză și iarbă, pentru a ne transmite palpitul vieții și o stare de cântec. Pe ulița cuvintelor, i-a înflorit gândul, încât scrie cald, cu simplitate și firesc.
Nu se simte nicicând izgonită din teritoriul copilăriei, ba, din contra, își reface forțele...
Întru
cinstirea Sfântului Apostol Andrei, cel ce a creștinat această parte a lumii
poposind pe teritoriul Dobrogiei de azi, harnicul și iubitorul de Hristos,
preotul Gheorghe Lungu, a cutezat și a izbutit, prin rugă și faptă, să aducă
prinosul de cinstire Apostolului prin cutezanța, bine primită de Domnul, de a
ridica...
03.12.201901210
Federația Română de Arte Marțiale – Departamentul Qwan Ki Do, a organizat, la sfârșitul săptămânii (30 noiembrie – 1 decembrie), la Comănești , cea de-a 25-a ediție a Campionatului Național de Qwan Ki Do – Co Vo Dao, Arme tradiționale. Competiția a fost rezervată atât juniorilor cât și seniorilor.
În...
03.12.20190507
Început
de decembrie sub însemne solare. Inițiativa ne aparține nouă, celor din clasa a
IX-a C.
De altfel, propunerea a fost a doamnei diriginte Liliana Oniciuc. Dumneaei ne-a catalizat energiile. Suntem un grup unit, sărbătorind marea Unire. Purtăm cu noi coroana cu flori în trei culori pe care o vom depune la Altarul...
Un tânăr din Fălticeni s-a ales cu dosar penal după o aventură la
volan, încheiată cu un accident rutier.
S-a întâmplat în dimineața zilei de duminică, 1 decembrie.
Era aproape ora 5 a dimineții, când un apel la numărul de urgență 112 anunța că s-a produs un accident rutier pe strada Nufărului din cartierul...
02.12.20190349
Turul Ligii a
3-a de fotbal s-a încheiat la finalul săptămânii, odată cu disputarea
partidelor din etapa a 15-a.
Șomuz Fălticeni s-a impus cu 2-0 în confruntarea cu Hușana Huși. Golurile au fost marcate în repriza secundă: Alin Priboi (minutul 51) și Eduard Julei (minutul 90), golgeterul echipei, cu 7 reușite. Ambele...
02.12.20190564
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Primăria Fălticeni a organizat un eveniment comemorativ dedicat eroilor fălticeneni care s-au remarcat prin fapte de arme în trei dintre cele mai importante momente din istoria țării noastre: Războiul de Independență, Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial.
În anul...
30.11.201908157
Ceremonia de absolvire a cursurilor de subofițeri, organizată vineri în cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi "Petru Rareș" din Fălticeni, s-a încheiat cu un moment emoționant.
Un tânăr din Bistrița a ales momentul înaintării la gradul de sergent major pentru a-și cere în căsătorie iubita, aflată în...
30.11.201902340
Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi
“Petru Rareş” din Fălticeni a organizat vineri, 29 noiembrie 2019, ceremonia de
absolvire şi acordare a gradului militar de sergent absolvenților din promoţia februarie
- noiembrie 2019.
După două săptămâni cu vreme mohorâtă la
Fălticeni, soarele a fost generos cu cei 345...
29.11.201901360
De Ziua Națională a României, organizația Agent Green
România îi invită și pe locuitori din Fălticeni să se alăture campaniei
naționale “Uniți pentru păduri”.
Coordonatorul local al evenimentului, profesorul Cristian
Fetcu, ne-a informat că în acest sens va fi organizată o acțiune de susținere,
începând de...
27.11.20190935
Competițiile voleibalistice naționale sunt în plină
desfășurare.
Prezentă an de an în competițiile organizate de
Federația Română de Volei, secția de volei a Clubului Sportiv Școlar “Nicu Gane” Fălticeni este angrenată, în sezonul 2019-2020, în două
campionate, cel de minivolei și cel al cadeților....
26.11.20190709
În această toamnă s-au împlinit 120 de ani de la nașterea pictorului fălticenean Ștefan Șoldănescu.
Un număr de 13 lucrări, aflate în colecțiile muzeelor fălticenene, sunt expuse în Galeriile de artă ale Muzeului de Artă "Ion Irimescu".
Cronica de Fălticeni prezintă înregistrarea vernisajului care a avut loc...