Noutate absolută în sistemul de învățământ românesc. Anul școlar viitor va avea o structură modificată, complet nouă față de ce a fost până acum. Vor fi module de cursuri în loc de semestre sau trimestre.
Printre propunerile luate în calcul sunt renunțarea la teze și înlocuirea acestora cu evaluări periodice.
Noutățile au fost anunțate de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, miercuri după-amiază, în cadrul unei declarații de presă.
Adio trimestre și semestre.
Sistemul de învățământ nu se va mai ghida după vechiul sistem format cu semestre și trimestre, la care se renunță. În schimb se introduce anul școlar cu cinci module de învățare.
O altă premieră este săptămâna „mobilă” de vacanță, care apare în luna februarie.
Propunerea agreată, spune Cîmpeanu, după consultări, a fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prim modul de învățare.
Două module și două vacanțe până la Crăciun
După câteva săptămâni, mai exact de pe 24 octombrie, elevii ar urma să intre în vacanță, spune ministrul.
Săptămâna 24 – 30 octombrie va fi prima vacanță, acordată tuturor elevilor și preșcolarilor.
După această vacanță, de la sfârșitul lunii octombrie, urmează modulul al doilea de învățare, care se va întinde până înainte de sărbătorile de iarnă. Urmează cea de-a doua vacanță, programată între 23 decembrie și 8 ianuarie.
Apare vacanța „mobilă”
Al treilea modul va începe pe 9 ianuarie.
Altă premieră este faptul că modulul al treilea se va desfășura până în luna februarie, când vine cea de-a treia vacanță, în a doua săptămână, a treia săptămână sau a patra săptămână. Decizia aparține fiecărui inspectorat școlar județean.
După vacanța din februarie începe cel de-al patrulea modul, care se va derula până în preajma Sărbătorilor Pascale. Vacanța va fi organizată în perioada 8 – 23 aprilie.
După această vacanță urmează modulul al cincilea, care se încheie pe 16 iunie.
Cea de-a cincea vacanță este cea de vară, care ava începe pe 17 iunie și va dura până în prima zi de luni din septembrie, când ar urma să înceapă anul școlar 2023 – 2024.
Structura anului școlar 2022-2023 – propunere
5 septembrie – 21 octombrie: cursuri (modulul 1)
21 octombrie – 30 octombrie: vacanţa de toamnă (toți elevii)
31 octombrie – 22 decembrie: cursuri (modulul 2)
23 decembrie – 8 ianuarie: vacanţa de iarnă (Crăciun)
9 ianuarie – 6 aprilie: cursuri (modulele 3 și 4) (săptămâna de vacanţă între 6 şi 24 februarie)
7 aprilie – 18 aprilie: vacanţa de primăvară (Paşte)
19 aprilie – 16 iunie cursuri: modulul 5
17 iunie – 4 septembrie: vacanța de vară
Vacanța din februarie va fi decisă de fiecare inspectorat școlar pentru toate școlile din județ.
Școala altfel va fi de o săptămână, la alegerea unităților de învățământ, în perioada 26 februarie – 6 aprilie
Săptămâna verde, la alegerea școlilor, în perioada 19 aprilie – 16 iunie 2023.
Anul școlar va avea 36 săptămâni (aproximativ 180 de zile de școală).
Declarațiile Ministrului Sorin Cîmpeanu
- Noua structură a anului școlar a fost validată în Consiliul pentru Dialog Social de la Ministerul Educației.
- Se dorește și eliminarea tezelor semestriale. Profesorii vor fi cei care-și vor organiza predarea materiei și evaluarea pe fiecare disciplină.
- Modificările vor fi evaluate de experții în Educație.
- Propunerea agreată fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prin modul de învățare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie elevii ar urma să intre în vacanță. La finele lunii octombrie, 24 – 30 octombrie ar urma să fie prima vacanță. O vacanță acordată tuturor elevilor și preșcolarilor în egală măsură.
- După această vacanță, urmează modulul doi de învățare care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă. Apoi va fi cea de-a doua vacanță: 23 decembrie – 8 ianuarie.
- Urmează modulul trei care ar începe în data de 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie când vom avea cea de-a treia vacanță, care va putea fi acordată în a doua săptămână a lunii februarie, în a treia săptămână a lunii februarie sau în a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar județean prin consultare cu cei implicați. Este vorba despre o vacanță de o săptămână, mobilă, în luna februarie.
- După vacanța din luna februarie ar urma să înceapă cel de-al patrulea modul, care se va derula până în apropierea sărbătorilor pascale, mai exact vacanța ar urma să fie organizată în perioada 8 – 23 aprilie.
- Urmează modulul cinci și ultimul, care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță este și cea mai mare, vacanța de vară care urmează să înceapă pe 17 iunie și să dureze până în data din septembrie când va începe anul școlar următor.
- Altă noutate: alături de săptămâna școala Altfel, avem și săptămâna Verde. Această săptămână va putea fi introdusă și am agreat că va fi introdusă în structura anului școlar 2022 – 2023 în modulele patru și cinci de învățare . școlile vor avea libertatea să-și aleagă, în funcție și de condițiile meteo și de alte specificități locale, să fie săptămâna Verde în modulul patru și școala Altfel în modulul cinci sau săptămâna altfel în modul patru și săptămâna Verde în modul cinci.
- Intenționăm să revizuim regulamentul de organizare și funcționare din învățământul preuniversitar în sensul renunțării la obligativitatea acestor teze semestriale.
- Sunt convins că fiecare profesor știe bine, uneori știe foarte bine, când să-și planifice aceste evaluări pe parcurs, de-a lungul anului școlar, coroborat și cu această structură pe cinci module.
- De asemenea, am luat act și de solicitarea elevilor, pe care o susțin, aceea a unei evaluări standardizate, sumative, la final de an școlar și solicită elevii și eu evaluarea standardizată predictiva la început de an școlar. Este un model pedagogic pe care îl avem în atenție și împreună cu specialiștii în științele Educației îl vom analiza și îl vom implementa încă din anul școlar 2022-2023 prin modificarea ROFUIP.