La ştrand, toate sunt la locul lor: ghereta proaspăt văruită, nisipul greblat în rânduri ordonate, cabinele cu uşi înalte de culoarea cerului, duşul ce lăcrimează de cu seară. Purtând un maieu perforat, îngrijitorul uscăţiv adună cu o prăjină subţire fulgii şi frunzele plopilor, păşind agale pe marginea bazinului. Îmi pare, în lumina trandafirie a dimineţii, un gondolier solitar ce vâsleşte în tăcere atingând delicat apa limpede, pe când, cei de la Phoenix îşi revarsă retoric melodia „Te întreb pe tine soare” prin pâlniile zincate ale difuzoarelor agăţate aiurea pe stâlpi.
Primii sosiţi se opresc la cişmeaua ţâşnitoare de la intrare pălmuind în joacă jetul rece de apă, în timp ce doi puşti rostogolesc o cameră gonflabilă de camion, pe post de colac.
Fetele, sumar echipate, îşi desfac dezinhibate colţurile cămăşilor înflorate prinse în noduri fragile peste şolduri, scotocind în genţile de umăr după costumele de plajă şi pălăriile din pai ornate cu margarete uriaşe, din plastic.
Sunt etalate, pe rând, casetofoanele „Akai”, „Sharp” ori ,,Sanyo”, precum și mici tranzistoare „Albatros”, cu bateriile Elba, destul de consumate, dar capabile să prindă ultimele pronosticuri sportive ori „Unda veselă”.
Lângă plasa gardului, la umbra unei tufe de soc, un senior se apără de soare cu o batistă albă, în carouri, aşezată caraghios pe creştetul său pleşuv, în timp ce consoarta sa, având părul mov tapat excesiv, îi întinde pe omoplaţi o cremă lăptoasă cu miros de romaniţă.
Vânzătoarele de ocazie se strecoară desculț printre noi, iar pentru un leu, îți oferă semințele de bostan prăjite cu multă sare, împachetate superficial în cornete confecţionate din filele unui manual de fizică pe care poţi distinge ecuaţii, diagrame, formule şi teoreme încurcate.
La alegere, îţi varsă în palmă semințe de răsărită dintr-un pahar din lemn, ori îți îndulcesc ziua cu ciubucuri și acadele însiropate în formă de cocoșei, gata-gata să se topească în punga din plastic.
Apa azurie este încă rece, iar piesele pătrate, albastre și violet, ale mozaicului de pe margini, par a-și schimba formele atunci când primii scufundători se avântă în micul abis cu iz de clor.
Din senin, ești înconjurat de lebede gonflabile și mingi uriașe, de la trambulină se fac salturi în fel și chip, ba, chiar și câte o libelulă rătăcită plutește printre noi, în joacă. Stiluri de înot cam nereușite înspumează luciul deja agitat al apei, aruncând stropi reci peste fetele care se perpelesc pe bordura din ciment a ștrandului arhiplin.
Făcând „pluta” pe spate în mijlocul mulțimii din bazin, descoperi întinderea cerului pe care, un mic nor alburiu de forma unei inimi se destramă în rotocoale vaporoase ce se pierd deasupra huciului.
Ora prânzului s-a strecurat pe neștiute, iar cearșafurile de plajă s-au transformat în veritabile locuri de ospăț improvizat: se rostogolesc piftele, se porționează mezeluri, se desfac pateuri, se cojesc ouă, se curăță castraveți pe o revistă „Cinema”, se clătesc la cișmea mănunchiuri de ceapă verde și se taie roșiile zemoase cu bricege argintii în formă de pește.
Franzelele proaspete, cumpărate de la brutăria de pe 2 Grăniceri, se împart ritualic, iar șnițelele din parizer, prăjite în zori, par să nu mai ajungă.
Din termosuri înflorate, se revarsă cafeaua Menado încă fierbinte și se încropesc ness-uri cu apă minerală „Biborțeni”, folosită și de către cei mici pentru oranjade înmiresmate, la plic.
La ghețăria improvizată într-un șopron acoperit cu stuf, de la poalele dumbrăvii, este un dute-vino pentru doritorii de bere „Balada”, iar de pe terasă, sunt aduse în incinta ștrandului, cartoane cu mici fierbinți „la scobitoare” și mult muștar.
Brifcor, Cico și dulce-acrișoara carbogazoasă Aurora, sunt la mare căutare, căci apa din micile bidoane din plastic umplute ochi de la fântâna din apropiere, ori din găleata de pe veranda casei, nu mai este la fel de rece și de proaspătă.
Boney M. înviorează decibelii din difuzoare cu ,,Bahama Mama” și „Belfast” iar voleibaliste zvelte, bine prinse de soare, purtând ștrengărește ochelarii pe vârful capului, își încep meciurile lovind cu nesaț în mingea Gala, care nu pare să mai atingă nisipul fierbinte.
În spatele casei de bilete, o bicicletă ,,Pegas” șade într-un picior ,iar pe șaua ei lungă, de un alb imaculat, este întins un prosop de baie, răscolit din când în când de boarea vântului de amiază.
Se aud chiotele copiilor de la bazinul cel mic, dar şi huruitul sacadat al tractoraşului pe post de locomotivă, ce tocmai a dat ocol rondului de flori din fața cabanei.
Este micul ,,Orient Expres” cu doar patru vagoane colorate, având staţia finală în Piaţa 23 August, lângă policlinica oraşului. Nu este ultima cursă pe azi, însă mă grăbesc să prind loc pe băncile învelite în muşamale stacojii, răscoapte în soare.
Instinctiv, privesc înapoi spre măreţia Dumbrăvii ce se pierde în virajele scurte ale trenulețului estival, iar gândul că nu o voi mai întâlni vreodată, mă cuprinde ca un frison de insolaţie.
