Ca un râu ce-şi caută odihna, strada „2 Grăniceri” adună drept aluviuni amintirile caselor aliniate ca pe o punte de vapor. Cât vezi cu ochii, pe cele două ,,maluri” străjuiesc la margini de trotuar puzderie de tei, buchete conice de tuia şi, din loc în loc, stâlpi înalţi de radioficare.

Edificiile cu etaj, adăpostesc la parter prăvălii, debite de tutun, birturi, alimentara, librărie, cofetărie, frizerie. Unele vitrine sunt prevăzute cu balustrade lungi în dreptul fiecăreia, iar altele au rulouri metalice exterioare ce nu au mai fost coborâte încă din vremea micilor negustori.

***

O boltă deasă de vie, prin care razele soarelui de amiază îşi face cu greu loc, se arcuieşte ca un coviltir din frunze peste o mică terasă unde abia încap trei-patru mese din fier forjat. Aici poţi ajunge coborând cele cinci trepte abrupte din ciment, mărginite cu o balustradă proaspăt vopsită în albastru. La parterul casei cubiste cu un singur etaj, se află bodega ,,Bolta Rece”, mereu deschisă celor ce-şi cară canistrele conice cu petrol lampant de la găzărie, ori  celor care vin dinspre dealul Tâmpeştilor urcând scările pe lângă parcul cu stejari şi castani.

La una din mese, un ţap de bere este degustat molcom de un târgoveţ burtos, ce-şi răsuceşte mustaţa stufoasă după fiecare înghiţitură. Până am părăsit umbrarul de la ,,Bolta Rece”, pe masa pătrată din tablă i se adunaseră deja trei halbe goale şi ghemotocul din celofan al pungii de covrigei ,,Liliput”.

***

Urmează case, ogrăzi, acareturi, prăvălii, cişmele din fontă, copaci văruiţi peste brâu, dar şi debitul de tutun al lui Druhman, cu podelele din scândură mirosind a petrosin şi tejgheaua masivă pe care tronează teancuri de ,,Zori Noi „, plicuri, cărţi poştale, duzine de chibrituri, precum şi câteva pungi ponosite cu lozuri.

Nu lipseşte nici paharul cu ceai verde, peste măsură de fierbinte, în care se topeşte încet un drops de mentă rotit molcom cu linguriţa de către octogenara soţie a negustorului evreu. Micul vârtej din acel amestec, îmi părea un verset despre facerea lumii, o spirală infinită de ierburi fierte şi cristale de zahăr. Este deja amiază,  iar clopoţelul din bronz atârnat deasupra uşii îşi încearcă clinchetul odată cu fiecare client ce intră pentru a-şi umple tabachera.

***

Bodega ,,Macul Roşu”, cu intrare direct de pe trotuar, îşi duce povara timpului în clădirea veche, cu etaj şi balcoane înguste pardosite cu scânduri putrezite. La intrare, o lespede din granit pe post de treaptă, este un obstacol serios pentru cei care-i trec pragul. Deasupra uşii, fixat pentru veşnicie, un panou înclinat ca o plecăciune de bun venit poartă inscripţia birtului, precum şi imaginea pictată a unui mac de un roşu aprins.

Înăuntru, sunt doar câţiva muşterii stând la taclale în jurul meselor înalte, cu picior, având câte un ţoi de mastică în faţă, dar şi scrumierele pline ochi cu  mucuri contorsionate de ,,Mărăşeşti”.

Sticle de Tescovină, Fernet, Rom, Turţ şi vinuri ieftine, aşteaptă pe raftul din spatele tejghelei printre sifoane şi ape cu mult sulf. O frescă înnegrită de vremuri şi fum se întinde pe un perete întreg, iar barmanul încearcă fără rezultat să alunge muştele de pe pahare şi halbe cu un prosop pătat de cafea, în timp ce difuzorul agăţat pe tocul uşii ca un tablou de colecţie, tocmai transmite cotele apelor Dunării, creşteri, descreşteri, staţionări, Răcătău, Lungoci, Zimnicea, Isaccea, urmând ca într-un final să aflăm ora exactă prin glasul ferm al crainicei de serviciu.

***

Despărţit de trotuar  printr-un gard viu destul de scund, un părculeţ modest şi aerisit se mulţumeşte doar cu cele câteva sălcii pletoase pe care le are, precum şi cu o mică arteziană fără pic de vlagă, în jurul căreia sunt risipite bănci şi scaune ce balansează la fiecare atingere.

Privind spre inima oraşului, nu pot trece neobservate pe partea stângă: cofetăria ,,Violeta”, simigeria, atelierul foto şi coloana de case fără etaj, cu acoperişuri abrupte având burlanele pironite pe faţade printre ferestrele odăilor.

Peste drum, vulcanizarea, unde ne peticeam mingile şi anvelopele bicicletelor, fabrica de pâine, oficiul de radioficare şi povârnişul susţinut cu un parapet înalt din beton şi dale de piatră.

Acolo, tocmai sus, pe un platou larg, se întinde curtea mărginită cu tufe de romaniţă şi brazi seculari având trunchiuri groase şi scorojite, ce umbresc locuinţa cu marchiză, glasvand şi trepte la intrare.

Tocmai în capăt, 2 Grăniceri se isprăveşte tăcută la întâlnirea cu strada Dogari şi se predă cu demnitate străzii Sf. Ilie într-o largă cotitură pavată în granit, după ce şi-a încheiat călătoria prin aburii brutăriei şi prin fumul vreascurilor arse prin grădini.