Starețul Mihail Bălan, generalul Ionel Postelnicu și canotorul Ciprian Tudosă au primit distincții de vrednicieLocal

Starețul Mihail Bălan, generalul Ionel Postelnicu și canotorul Ciprian Tudosă au primit distincții de vrednicie

       Accesări: 7560

Biserica îi recompensează pe oamenii de seamă ai locului. Mai multe persoane din medii profesionale diferite au primit distincții din partea Înalt Prea Sfințitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Titlurile au fost înmânate în cadrul unui eveniment religios desfășurat recent la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

Este vorba despre distincții de vrednicie, în forma unor Ordine Eparhiale, oferite sub semnătura înaltului ierarh și care au fost însoțite de medalii.

După cum precizează reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Răduților, distincțiile reprezintă un semn al prețuirii și recunoștinței pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești.

Printre cei care le-au primit se află clerici, șefi de instituții, profesori, medici, ofițeri, arhitecți, silvicultori, jurnaliști, elevi și sportivi.

În rândul celor distinști se află doi fălticeneni și alți doi rădășeneni.

Prima distincție din cadrul evenimentului i-a fost înmânată Arhimandritului Mihail Bălan. Starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi a primit Ordinul Crucea Bucovinei pentru remarcabila activitate dedicată Bisericii și Comunității.

Generalul de brigadă Ionel Postelnicu, originar din Fălticeni, inspector șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, a primit Ordinul Mușatinii. Acesta este oferit celor care „se străduiesc în slujirea semenilor, în demnitatea de unde au fost rânduiți, urmând domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de neam și de țară”.

Cu un ordin similar a fost distins Mihai Găspărel, originar din Fălticeni, șeful Gărzii Forestiere Suceava.

Înalt Prea Sfințitului Calinic i-a distins pe canotorul Ciprian Tudosă, vicecampion olimpic, și pe profesor Grigore Bocanci, inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean cu Ordinul „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.

Aceasta este dăruită celor care au urmat exemplul oferit de „tânărul înțelepțit de Dumnezeu, care și-a îndeplinit cu devotament slujirea sa și și-a fundamentat credința ortodoxă pe înțelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă și cuvânt”.

ȘTIRI