Sportivii din Fălticeni au obținut trei titluri de vicecampioni naționali la Qwan Ki Do și cinci medalii de bronzSport

Sportivii din Fălticeni au obținut trei titluri de vicecampioni naționali la Qwan Ki Do și cinci medalii de bronz

       Accesări: 1772

Tinerii fălticeneni excelează și în arte marțiale. Reprezentanții clubului Kim Long Dao s-au întors cu mai multe medalii de la ultima lor participare, una presărată cu câteva performanțe deosebite. La ediția de anul acesta 31 de băieți și fete, pregătiți de instructorul Marius Maxim, au concurat la Campionatul Național de Qwan Ki Do, competiție desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute.

Fălticenenii au urcat de opt ori pe podium, reușind să-și adjudece trei medalii de argint și cinci medalii de bronz.

Demn de remarcat este faptul că jumătate dintre sportivii clubului de arte marțiale din Fălticeni au participat pentru prima dată.

Chiar dacă obiectivul suprem a fost titlul național, sportivii clubului Kim Long Dao și-au trecut în palmares titluri de vicecampioni naționali.

Competiția s-a desfășurat sub egida Federației Române de Arte Marțiale, iar concurenții s-au întrecut pentru probele de tehnici cu partener (song luyen) și luptă (giao dau).

Cele trei medalii de argint și titluri de vicecampioni naționali au fost obținute la proba de luptă de Damian Moroșanu și Răzvan Radu, categoria 7-8 ani, masculin, grade roșii, Andreea Apostol, Maria-Magdalena Hrescu și Andreea Halmaghi, categoria 11-12 ani, feminin, centri violet, și Iustin Mitu, Ioan Hlihor și Rareș Dochia, categoria 13-15 ani, masculin, grade albastre,

La aceeași probă, de luptă, Gabriel Bejenaru, Matei Pașniciuc și Rareș Adamovici au primit medalia de bronz la categoria 11-12 ani, masculin, centuri violet.

Alte patru medalii au fost câștigate la proba de tehnici cu partener.

Crăciun Sofia și Andrei Graur, categoria 9-10 ani, mixt, grade roșii, Claudia Graur și Mihaela Lupu, categoria 11-12 ani, feminin, grade roșii, Gabriela Lupu și Sebastian Călușeriu, categoria 11-12 ani mixt, grade roșii, respectiv Elena Pădurariu și Carmen Călușeriu, categoria 13-15 ani, feminin, grade albastre au fost medaliați cu bronz.

„Nu ne-am atins obiectivul, de a aduce un titlul național acasă, dar consider ca prestația sportivilor noștri a fost destul de reușită ținând cont că jumătate dintre ei au participat pentru prima dată la o competiție de asemenea anvergură.”, ne-a declarat instructorul Marius Maxim. „Sigur, se putea mai mult! Nu vreau să văd partea goală a paharului, că am pierdut trei finale, ci partea plină că suntem pe locul II în țară la câteva categorii, dintr-un număr mare de echipe.”

La Campionatul Național de la Bacău, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, au participat 535 de copii de la 22 de cluburi din țară.

După primele două concursuri importante din acest sezon competițional, clubul din Fălticeni are un palmares record de 27 de medalii.

Pentru practicanții artelor marțiale, antrenați de Marius Maxim, urmează un nou test.

Săptămâna aceasta, între 13-14 mai, se va desfășura Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru Juniori 1, Seniori și Veterani, unde sunt șanse pentru a câștiga noi medalii.

Instructorul Marius Maxim, centura neagră, 3 dang, este optimist în privința performanțelor de la competițiilor viitoare și își propune să participe la Campionatul European de Qwan Ki Do pentru copii și juniori, ce se va desfășura în Franța.

El i-a felicitat pe sportivi pentru performanțelor obținut, mulțumind părinților pentru încrederea și sprijinul acordat.

ȘTIRI