Sportivii din Fălticeni au excelat la primul Campionat Mondial de Qwan Ki Do. Palmaresul lor numără 10 medaliiSport

Sportivii din Fălticeni au excelat la primul Campionat Mondial de Qwan Ki Do. Palmaresul lor numără 10 medalii

       Accesări: 1511

Noi rezultate formidabile pentru sportul fălticenean. Membrii clubului de arte marțiale Kim Long Dao au reușit să se remarce prin performanțe la cel mai înalt nivel, la primul Campionat Mondial de Qwan Ki Do. Prestațiile excelente le-au adus titluri de vicecampioni mondiali și mai multe medalii binemeritate.

Rezultatele sunt cele mai bune din istoria clubului local, aflat sub îndrumarea instructorului Marius Maxim.

Competiția s-a desfășurat în orașul italian Padova, în perioada 23-24 aprilie, iar aici au participat copii și juniori din 12 țări: Austria, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Moldova, România, Spania, Ungaria și Algeria.

Sportivii de la Kim Long Dao Fălticeni au obținut nu mai puțin de 10 medalii și au fost la un pas de un titlu de campion mondial. Tot în primăvara acestui an ei au participat la două campionate naționale unde, de asemenea, au obținut rezultate notabile.

„Acestea sunt rezultatele obținute de clubul nostru la primul Campionat Mondial de copii și juniori intercluburi. Consider că fost o experiență interesantă, cu un amestec de sentimente (furie, bucurie, frustrare, satisfacție) atât pentru mine cât și pentru sportivi.”, ne-a declarat instructorul Marius Maxim.

Rezultatele sunt deosebite, patru titluri de vicecampion mondial. Am fost foarte aproape de un titlu mondial, dar presiunea competiției și-a spus cuvântul.

Cele două campionate naționale care s-au desfășurat în luna martie mi-au dat indicii în legătură cu slăbiciunile din lotul nostru.

Multe dintre ele le-am remediat, dovadă că sportivii care au participat la cele două competiții naționale au obținut mai puține medalii decât la mondialul din Padova.”

Pregătirile pentru campionatul mondial au fost deosebite, iar performanțele fălticenenilor rezidă prin cele patru medalii de argint și șase de bronz.

Din lotul clubului s-a remarcat Ioana Maxim care și-a adjudecat două titluri de vicecampion mondial.

Palmaresul clubului de arte marțiale s-a îmbogățit cu titlurile de vicecampioni mondiali ale sportivilor Ioana Maxim și Rareș Cocean (proba tehnică), Andrei Bernaschi și Cosmin Pricopie (proba de tehnică, Ioana Maxim și Delia Alexandroaia (proba de luptă), respectiv Veronica Pădurariu și Iustin Mitu (proba tehnică).

Medalii de bronz au obținut Miriam Onofrei (proba individuală tehnică), Veronica Pădurariu și Carmen Călușeriu (proba de luptă pe echipe), Veronica Pădurariu și Carmen Călușeriu și Iustin Mitu (proba tehnică pe echipe), Veronica Pădurariu și Carmen Călușeriu (proba de tehnică), Rareș Cocean și Ștefan Gheorghiu (proba de luptă), Rareș Cocean și Ștefan Gheorghiu (proba de luptă), Rareș Cocean și Ștefan Gheorghiu (proba tehnică).

La Campionatul Mondial Intercluburi au participat peste 400 de sportivi din 12 țări: Austria, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Moldova, România, Spania, Ungaria și Algeria.

Instructorul Marius Maxim subliniază că toate aceste rezultate deosebite se datorează muncii sportivilor, și, în egală măsură părinților, pentru efortul financiar.

Deplasarea sportivilor din Fălticeni la primul Campionat Mondial de Qwan Ki Do a fost posibilă și cu ajutorul unor antreprenori generoși din cadrul firmelor Free Pathaid, Rogelya, MVM 75, Sanimet, Inpride, Royal Clubinvest. Lor li s-au alăturat Anca Gheorghiu, Marius Postolache și Cristian Ciocârlan.

ȘTIRI