Investiție nouă la orizont. Spitalul Municipal Fălticeni și Primăria Municipiului Fălticeni își unesc forțele pentru atragerea unor fonduri de dezvoltare destinate infrastructurii medicale. Cele două instituții devin partenere într-un proiect de circa 13 milioane de lei.
Banii din acest proiect de investiție vor fi utilizați pentru extinderea și modernizarea infrastructurii de îngrijire paliativă.
Spitalul Municipal Fălticeni va contribui cu 471.000 de lei, din fonduri proprii, pentru asigurarea cheltuielilor neeligibile, plus alți 250.000 de lei, care reprezintă cofinanțarea proiectului.
Sunt, așadar, 721.000 de lei ce vor fi alocați din bugetul unității medicale.
Proiectul urmează să fie depus în următoarea perioadă pentru finanțare, sursa fiind Programul de sănătate din cadrul FEADR (Fondul European de Dezvoltare Regională).
Acordul de parteneriat dintre cele două instituții și aprobarea proiectului de investiție urmează să fie supuse atenției, dezbaterii și votului consilierilor locali joia aceasta, când deliberativul se va întruni în ședință extraordinară.
Primarul Cătălin Coman declara luna trecută, în exclusivitate pentru cotidianul Cronica de Fălticeni, că noul spital de paliative va fi transferat de la Vadu Moldovei la Fălticeni, în clădirea fostului Spital de Boli Infecțioase.
Investiția este amplă, iar aceasta prevede în cadrul acestui parteneriat mai multe etape. Spitalul Municipal Fălticeni se va ocupa de elaborarea studiilor, depunerea cererii de finanțare, derularea procedurilor de achiziție, execuția de lucrări și auditul financiar, în timp ce Primăria Fălticeni se va ocupa de gestionarea proiectului.

